Trump spune că are o armă despre care Putin şi Xi nu au auzit niciodată: „Ceea ce avem noi este incredibil”. Ce cred experţii. Preşedintele american Donald Trump evocă o nouă armă „pe care n-o are nimeni altcineva”, în exploziva carte „Furia” a jurnalistului Bob Woodward, potrivit unor fragmente din carte, ceea ce i-a determinat pe experţii în domeniul armamentului nuclear să-şi dea febril cu presupusul, transmite Adevărul.
Gabriela Firea a deschis centrul de testare pentru elevi și profesori. Primăria Capitalei va desfășura un program de testare în mediul școlar. Peste 250.000 de elevi și 24.000 de cadre didactice din București vor fi testați pentru depistarea virusului SARS Cov-2, potrivit Cotidianul.
Mare atenție, elevi și părinți! Iată care sunt regulile de conduită sanitară în școli! Grupul de Comunicare Strategică a transmis o serie de reguli și recomandări de conduită sanitară pentru elevi şi părinţi, anunţă Evenimentul Zilei.
Orban: ISU are câteva obiecții legate de Metroul din Drumul Taberei. Inaugurarea se va face numai după rezolvarea lor. Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie, care depinde de câteva obiecţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar rezolvarea lor va dura câteva zile, conform Hotnews.ro.
Trump, lovit de jurnalistul care a pornit scandalul „Watergate”. Președintele recunoaște că a mințit în privința COVID. Pandemia de coronavirus a infectat până acum 6 milioane de americani și a ucis alți 190.000. În cartea sa, intitulată „Furie”, Bob Woodward, jurnalistul care a pornit scandalul „Watergate” și a câștigat de două ori premiul „Pulitzer”, susține că SUA au devenit cea mai afectată dintre țările lovite de COVID-19, din cauza inconștienței și iresponsabilității președintelui Donald Trump, care, deși fusese informat despre efectele devastatoare ale virusului, a decis să inducă în eroare opinia publică americană în mod intenționat, ascunzând gravitatea situației, potrivit Jurnalului Naţional.
Discuții între Miniștrii de Externe din România și Polonia pe marginea situației din Belarus. Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 11 septembrie, o convorbire telefonică cu omologul polonez Zbigniew Rau, pe teme de interes comun de pe agenda bilaterală, relatează România Liberă.
Marea Britanie, primul acord comercial MAJOR de la ieșirea din UE – Înțelegerea are valoarea de 15,2 miliarde de lire sterline. Marea Britanie a încheiat primul acord comercial major de la ieșirea din Uniunea Europeană. Guvernul britanic a anunţat vineri că a semnat un acord cu Japonia. Înțelegerea are valoarea de 15,2 miliarde de lire sterline, scrie Stiripesurse.ro.
Presedintele belarus Lukasenko se va deplasa luni in Rusia, pentru a discuta cu Vladimir Putin. Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko, care se confrunta de o luna de zile cu o inedita miscare de protest, se va deplasa luni in Rusia, pentru a discuta cu liderul rus Vladimir Putin, a anuntat vineri Kremlinul, potrivit Ziare.com.
Orban: Nu există scenariu în analiză pentru o nouă stare de urgenţă. Nu mai urmează niciun lockdown Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri, 11 septembrie 2020, că nu există niciun scenariu în analiză pentru o nouă stare de urgenţă în România şi că nu va mai urma niciun „lockdown”, transmite Economica.net.
CEC Bank dă startul creditelor Noua Casă. Dobânda de 4,31% pentru cei care încasează salariul prin bancă. CEC Bank anunţă că a demarat programul Noua Casă în cele peste 1.000 de unităţi aflate în portofoliu, oferta indicând o rată a dobânzii de 4,31% la lei (IRCC + marjă fixă de 1,9 pp) în cazul celor care îşi încasează salariul prin bancă, mai mică cu 0,10 pp faţă de cea aplicabilă celor care încasează salariile prin alte instituţii bancare, informează Ziarul Financiar.
Ambasadorul SUA, acuzații la adresa presei din România. Huawei și Ambasada Chinei continuă să încerce să inducă în eroare poporul român. Pretinsele clarificări ale poziției Huawei distribuite de ambasadă, de diverși autori cu trecut controversat și de platforme de dezinformare rusești sunt în mod evident false și nefolositoare.” atrage atenția ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, într-un editorial publicat pe siteul ambasadei, menţionează Q Magazine.ro.
Încă o lovitură pregătită în culise! Claude Dielna ar putea reveni la Dinamo, însă cere un salariu uriaș. Intrați în „era spaniolă”, „câinii”au oficializat deja opt transferuri în ultimele săptămâni. Cel de-al nouălea ar putea fi o altă lovitură de imagine pregătită de Pablo Cortacero: francezul Claude Dielna ar putea reveni în „haită”!, notează Gazeta Sporturilor.
Calendar Evaluare Naţională 2021. Când au loc examenele. Calendar Evaluare Naţională 2021. Programul oficial al examenului de Evaluare Națională 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, scrie Fanatik.ro.
AGERPRES/ (editor online: Andreea Preda)
sursa: AGERPRES