Este o măsură pe care guvernul o ia în calcul, în condițiile în care crește numărul de îmbolnăviri peste tot în lume. La noi, au fost sub o mie de cazuri de covid în ultimul raport , dar e un procent mare raportat la numărul de teste. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, speră ca de la jumătatea lui octombrie să intram pe o curbă descendentă.
Autoritățile vor să oprească importul de covid 19 din țările în care asistăm la o adevărată explozie a cazurilor.
Autoritățile susțin că nu intenționează să introducă noi restricții, dar spun că depășirea cu bine a momentului începerii școlilor și deschiderii restaurantelor din interior depinde de respectarea regulilor
Ca în fiecare zi de luni, au fost anunţate mai puţine cazuri noi – 808, dar au fost prelucrate doar puţin sub 8000 de teste, o treime din cele analizate în timpul săptămânii. Iar peste 10 la sută dintre pacienţi au ieşit pozitivi, un procent foarte mare.
Din cele 808 cazuri noi, aproape un sfert au fost depistate în București. 23 de bolanvi au murit după infectarea cu sars cov 2, iar la terapie intensivă sunt 464 de pacienţi.