Sophia Loren se reîntoarce la 86 de ani, cu un rol în producţia „The Life Ahead”, o peliculă în limba italiană, produsă de Netflix. Fiul actriţei, Eduardo Ponti, este regizorul filmului. Sofia Loren revine după 11 ani de când a renunţat la actorie.
La 86 de ani, Sophia i s-a alăturat fiului ei, regizorul Eduardo Ponti, în pelicula „The Life Ahead”, produsă de Netflix, în care actriţa joacă rolul unei femei evreice, care a supravieţuit Holocaustului.
Personajul ei, Madame Rosa, le ajută pe prostituate să-şi crească copii.
„Faptul că fiul meu mi-a propus acest rol a fost ca un vis împlinit. Am acceptat imediat. Mi-a plăcut foarte mult să joc rolul lui Madame Rosa, o femeie puternică şi fragilă în acelaşi timp. Este o supravieţuitoare. Cumva îmi aminteşte de mama mea”, a povestit actriţa în presa internaţională.
Premierea filmului va avea loc luna viitoare, la Roma.
sursa mediafax
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]