Comedia „A doua cădere a Constantinopolului”, regizată de Mircea Mureşan, a avut premiera în 1994 şi a beneficiat de o coloană sonoră semnată de Andrei Tănăsescu şi Bogdan Toader, pe versurile lui Mihai Maximilian (melodia „Poate că astăzi mă voi îndrăgosti”, interpretată de Aurelian Temişan în duet cu Loredana Groza).
„Divertisment cinematografic de factură revuistică, cu o structură similară precedentei producţii semnate de acelaşi regizor (‘Miss Litoral’), ‘A doua cădere…’ beneficiază de o naraţiune mai bine închegată în jurul unor personaje situate într-o descendenţă caragialiană. Nu lipsesc rolurile duble, travestiurile, confuziile, adresele ironice (ale noilor Mitici şi Ziţe) sau doar săgeţile încărcate cu o satiră prelucrată vizând trecutul, prezentul şi, de ce nu, viitorul. Atuul principal al filmului constă în prezenţa pe generic a unor cunoscuţi comici de talia Stelei Popescu, alături de care evoluează Alexandru Arşinel, Jean Constantin (eterna pată de culoare a comediei cinematografice româneşti) şi Dem Rădulescu”, scria Călin Stănculescu în http://aarc.ro/ – revistă online editată de Uniunea Cineaştilor din România.
Filmul prezintă o înlănţuire de situaţii amuzante în care sunt angrenaţi mecanicul auto Sufleţel (interpretat de actorul Alexandru Arşinel) şi turcul Ismail Janoglu (interpretat de actorul Jean Constantin), care hotărăsc, la scurt timp după 1990, să se îmbogăţească de pe urma unei maşinării inventate, cu ani în urmă, de un individ care ajunsese la spitalul de psihiatrie.
În angrenajul comediei sunt prinse şi Cora, soţia lui Sufleţel (interpretată de actriţa Stela Popescu), dar şi Veta, sora geamănă a acestuia (interpretată de Alexandru Arşinel în travesti). Culmea este că amândouă au rămas însărcinate relativ în acelaşi timp, după ce turcul a locuit o vreme în casa lui Sufleţel, iar cei doi copii s-au născut în acelaşi timp şi seamănă leit unul cu celălalt, dar nu seamănă şi cu Sufleţel. Bănuind că nevasta l-a înşelat, el încearcă să îi prindă împreună pe Cora şi Ismail, dar nu reuşeşte.
Sursa foto: cinemaraton.ro
„Ca orice român în primii ani de după căderea regimului comunist, şi Sufleţel visează să plece din România pentru un trai mai bun sau pentru a-şi trăi viaţa la maximum. Aflând că nu el, ci turcul Ismail este tatăl natural al copilului pe care-l creşte, Sufleţel se duce la Istanbul unde descoperă o lume nouă, în care banul se face şi se cheltuie uşor”, scrie site-ul cinemaraton.ro, în prezentarea filmului.
Temi, fiul lui Sufleţel, şi „Bombonel”, fiul Vetei, sunt interpretaţi de Aurelian Temişan (dublu rol).
„În vara anului 1993 am filmat ‘A doua cădere a Constantinopolului’, a fost un an prolific pentru mine, ca şi ’94 de altfel. Cu Jean Constantin, cu Dem Rădulescu, cu Stela şi cu Arşinel am trăit o experienţă absolut înălţătoare când am filmat ‘A doua cădere a Constantinopolului’, pentru că ‘sorbeam’ de la fiecare ceva, mai ales că doi dintre ei mi-au fost părinţi în film – Stela şi Arşinel. Iar nea Jean era o minunăţie de om!”, declara Aurelian Temişan într-un interviu acordat AGERPRES, în 2019.
Încurcăturile se ţin lanţ când Sufleţel şi Ismail hotărăsc să fure maşinăria şi s-o ducă în Turcia, pentru a se „umple de dolari”. Pe de o parte se confruntă cu Elica, directoarea fabricii de textile unde se afla maşina, dar şi cu Panait, fostul secretar de partid al judeţului Constanţa (interpretat de actorul Dem Rădulescu).
Ismail venise în România împreună cu fiica lui, Aişe (interpretată de Loredana Groza), care se îndrăgosteşte de Temi, dar uneori îl confundă cu „Bombonel”, pentru că băieţii seamănă leit. După ce trec de vamă cu maşinăria în portbagaj, ajung la Paşa Ilderim, căruia îi promiseseră că-i vor aduce o invenţie uluitoare. Numai că maşinăria nu funcţionează, iar Ilderim hotărăşte să-i „termine” pe Sufleţel şi Ismail. Doar că Temi şi „Bombonel” sunt mai isteţi şi reuşesc să-i salveze, cu complicitatea Corei, a Vetei şi a Aişei.
Din distribuţie mai fac parte actorii Rodica Mureşan, Petre Lupu, Geo Saizescu, Alexandru Bindea, Adriana Şchiopu. În film are o apariţie episodică şi creatorul de modă Cătălin Botezatu. AGERPRES/(Documentare – Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: cinemaraton.ro
sursa: AGERPRES