Tinerii jucători români de tenis Filip Jianu şi Cezar Creţu au pierdut meciurile susţinute, miercuri, în optimile de finală ale turneului challenger Concord Iaşi Open, dotat cu premii totale de 88.520 euro.
Jianu (18 ani, 402 ATP) a fost întrecut de brazilianul Joao Menezes (23 ani, 195 ATP), cap de serie numărul şapte, cu 7-6 (3), 6-2, după o oră şi 39 de minute.
Creţu (19 ani, 1.105 TP) a fost întrecut de spaniolul Jaume Munar (23 ani, 108 ATP), al doilea favorit, cu 6-1, 6-4, după 68 de minute.
Jianu şi Creţu vor primi fiecare un cec de 1.460 euro şi 8 puncte ATP.
Alte rezultate de miercuri:
simplu, optimi de finală
Jurij Rodionov (Austria/N.4) – Tomas Martin Etcheverry (Argentina) 6-3, 6-4
Mathias Bourgue (Franţa) – Marcelo Tomas Barrio Vera (Chile) 6-1, 6-3
dublu, turul I
Luke Bambridge (Marea Britanie)/Ben McLachlan (Japonia/N.1) – Arthur De Greef (Belgia)/Quentin Halys (Franţa) 7-5, 6-4
Alex Lawson/Hunter Reese (SUA) – Cem Ilkel (Turcia)/Evgheni Karlovski (Rusia) 7-6 (5), 6-4
Treat Huey (Filipine)/Nathaniel Lammons (SUA/N.3) – Felipe Meligeni Rodrigues Alves (Brazilia)/Peter Polansky (Canada) 6-7 (5), 6-3, 10-6
Enzo Couacaud (Franţa)/Fernando Romboli (Brazilia) – Cezar Creţu/Filip Jianu (România) 6-4, 6-3
Victor Vlad Cornea/Alexandru Jecan (România) – Andre Goransson (Suedia)/Arthur Rinderknech (Franţa) 6-2, 5-7, 11-9
Luis David Martinez (Venezuela)/Miguel Angel Reyes-Varela (Mexic/N.2) – Teimuraz Gabaşvili (Rusia)/Adrian Menendez-Maceiras (Spania) 6-4, 3-6, 10-5
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Concord Iași Open/facebook
sursa: AGERPRES