Şcoala ar putea începe fizic la 1 octombrie. Până atunci cursurile s-ar putea face online. Scenariul a fost anunţat chiar azi de premierul Ludovic Orban, care precizează că nu a fost luată o decizie, dar promite să anunțe în timp util. Părinţii sunt nemulțumiți că este deja târziu, iar şcolile nu sunt dotate pentru predarea online. Nici elevii nu înţeleg de ce s-a mai descentralizat decizia, dacă şcolile vor începe direct în scenariul roşu.
Pediatrul Mihai Craiu spune că şcoala nu este un pericol pentru copii, dar poate fi pentru dascălii mai în vârstă sau pentru rudele cu probleme de sănătate ale elevilor. Şi recomandă ca aceste categorii să înceapă şcoala online.
Medicul pediatru, dr. Mihai Craiu: Cred că fiecare familie ar trebui să decidă în parte, în funcție de boala copilului sau comorbiditățile din familie. Astfel de copii, cred că ar trebui, cel puțin în aceste prime două săptămâni, să înceapă prin a învață de la distanță.
Au fost discuţii ca toţi elevii să înceapă şcoala online şi abia de la 1 octombrie să revină fizic în şcoală, a anunțat premierul.
Prim-ministrul României, Ludovic Orban:Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu. S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie.
Părinţii susţin că îşi doresc să facă lecţii online, interactive, dar nu toate şcolile au internet şi nici copiii nu au primit tablete.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi: Asta ne mai trebuia, nu suntem noi destul de zăpăciți, în ultimul timp, și nu știm cum să începem școala. Acum vine el cu acest scenariu. Ce ar trebui să ştie domnul premier este că şcolile nu sunt pregătite pentru online.
Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareș Voicu: Avem 900 de mii de copii fără acces la internet, pentru că Guvernul nu a dus la bun sfârșit achiziția de dispozitive. De ce mai avem scenariul galben, dacă trecem direct de la verde la roșu, vedem din nou această incoerență în declarații și măsuri
Ministrul Sănătăţii avertizează că părinţii ar trebui să fie mai atenţi la copiii lor şi în afara şcolii.
Minstrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a negat informația că școala ar putea începe la 1 octombrie.
Nu, școala începe la 14 septembrie și începe în regulile și precauțiile prezentate în ordinul nostru comun, ministrul Sănătății, ministrul Educației, existând o evaluare la 7 septembrie, a declarat Nelu Tătaru.
Cursurile şcolii, programate să înceapă face-to-face pe 2 septembrie au fost amânate până pe 7 septembrie, timp în care elevii fac şcoală online.