Puterea financiară a talibanilor este pe cale de a deveni atât de mare încât rețelele fundamentaliștilor afgani pot deveni imune în fața oricărei presiuni externe, iar asta tocmai în momentul în care comunitatea internațională își negociază rolul viitor în raport cu Afganistanul de după conflict (despre Afganistan dintr-o perspectivă personală am mai scris aici).
Faptul că talibanii sunt pe cale de a deveni independenți financiar este concluzia unui studiu intern confidențial al NATO consultat de Europa Liberă: „talibanii au atins, sau sunt pe cale de a atinge, o independență financiară și militară”. Asta i-ar putea face pe talibani să-și încalce angajamentele deja luate împreună cu Statele Unite, pentru a pune capăt unui conflict care durează de 19 ani.
Raportul, redactat de islamoloaga Lynne O’Donnell, mai afirmă și că independența financiară va face că talibanii vor putea să-și finanțeze singuri operațiunile militare și aprovizionarea, fără a mai depinde de donații externe, din partea unor guverne islamiste sau de la organizații private.
Raportul mai speculează și asupra faptului că asta ar permite talibanilor să continue să întrețină legături cu organizații jihadiste și teroriste cum este al-Qaeda. Cele două organizații sunt total distincte, talibanii trăind doar în Afganistan și Pakistan și fiind practic un grup etnic omogen: paștunii. Un raport al Pentagonului din luna iulie afirmă însă că talibanii continuă să mențină legături strânse cu al-Qaeda, lucru confirmat și de un raport al ONU din iunie.
Veniturile talibanilor
Una din principalele surse de venituri ale talibanilor, dacă nu principala, este controlul asupra traficului de droguri, Afganistanul rămânând principalul producător mondial de heroină și opiu. Circa 90% din heroina vândută pe planetă provine din regiunea Helmand din sudul Afganistanului.
La asta se adaugă minele de (…)