APIA începe săptămâna viitoare, pe 16 octombrie, plata avansului pentru schemele pe suprafaţă aferente anului 2020. Suma alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă este de 1,94 de miliarde de euro.
Nivelul plăţilor în avans va fi de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.
Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă. Suma alocată este de 974,93 milioane de euro.
Cuantumurile pentru plata redistributivă: 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare. Suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro.
Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu o sumă totală alocată de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri – 36,6119 euro/ha – respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro.
Sursa: Agerpres