Azerbaidjanul este mai laic, mai „secular” decât Turcia lui Erdogan, ba chiar și decât Armenia, care caută să prezinte înfruntarea cu Azerbaidjanul ca pe un conflict între creștinătate și islam și oferă în permanență o imagerie religioasă, cu preoți și călugări înarmați cu kalașnicoave în numele credinței.
Unul din marile paradoxuri ale conflictului armeano-azer este acela că Azerbaidjanul turcofon, puțin vizitat și puțin cunoscut în afara spațiului ex-sovietic, este o societate relativ seculară, împietrită în drumul post-comunist spre modernitate, dar cu o identitate mai complexă decât s-ar bănui la prima vedere.
Este o complexitate confesională, ba chiar și etnică și confesională. Azerii sunt singurii turcofoni șiiți, rezultat al lungii lor conviețuirii cu persanii. Cultura lor este de altfel de factură iraniană, iar în Iran trăiesc mai mulți azeri (peste 15 milioane) decât în Azerbaidjanul propriu-zis (10 milioane).
Limba azeră este, dintre toate limbile turcice din fosta URSS, ce mai apropiată de turca din Turcia, într-așa măsură, încât în primii ani de după independență, în deceniul 1990-2000, a avut loc o lungă dezbatere în legătură cu identitatea națională și anume: dacă azerii sunt pur și simplu turci ca cei din Turcia sau un popor aparte (precum uzbecii, kirghizii, uigurii din China etc.).
O identitate șiită, iraniană
Iranul nu a fost niciodată încântat de naționalismul azer, motiv pentru care Teheranul sprijină în ascuns Armenia. Pentru iranieni, azerii joacă, simetric, exact rolul pe care îl au kurzii în Turcia: o minoritate masivă, inasimilabilă, cu o identitate precisă.
Azerii se mândresc cu limba lor, o limbă turcă veche ce nu a fost obligată să treacă prin procesul de curățare artificială a vocabularului de termenii persani șterși din turca din Turcia de către cărturarii militarizați ai lui Atatürk. Azera și turca sunt însă practic (…)