Bulgaria mizează pe turiştii din ţară pentru a ajuta viitorul sezon de iarnă, după cum l-au „salvat” pe cel de vară, a afirmat duminică ministrul Turismului, Mariana Nikolova, într-un interviu televizat, informează publicaţia The Sofia Globe.
Peste 900.000 de bulgari au vizitat litoralul ţării vara trecută. În contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), turiştii caută facilităţi de cazare mai mici, unde poate fi păstrată distanţarea socială, a explicat Nikolova.
Majoritatea turiştilor străini care vor vizita Bulgaria în sezonul de iarnă vor fi din ţările vecine din Balcani şi vor folosi transportul pe uscat, a declarat ministrul Turismului, care a dat asigurări că nu se vor face compromisuri în privinţa modului în care se realizează verificarea respectării măsurilor anti-epidemie în staţiunile turistice.
Oficiali ai Ministerului Sănătăţii verifică în mod constant staţiunile pentru a se asigura că toţi oaspeţii sunt în siguranţă, a spus Nikolova. Oficialul a adăugat că măsurile de sprijin pentru plata angajaţilor vor fi extinse până la finalul anului şi este posibil să fie prelungite şi în 2021.
Premierul Boiko Borissov a atras recent atenţia că pierderile pentru sectorul turismului din Europa sunt imense, iar datele privind evoluţia economiei sunt îngrijorătoare. Guvernul se aşteaptă la un declin al economiei bulgare de 3% în acest an, în timp ce Comisia Europeană previzionează o scădere de 7,2% în 2020.
Parlamentul Bulgariei a aprobat iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemie.
Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.
Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.
Guvernul de la Sofia a oferit subvenţii pentru zborurile charter şi a redus tarifele de concesionare, astfel încât operatorii plajelor să poată oferi şezlonguri mai ieftine şi să ţină litoralul sigur şi dezinfectat.
Peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria anul trecut, în timp ce oficialii de la Ministerul Turismului mizau pe o creştere de 10% în 2020.
Bulgaria, ţară cu o populaţie de aproape şapte milioane de locuitori, a fost afectată de coronavirus într-o măsură relativ mică până acum, dar numărul cazurilor detectate a crescut în ultimele zile. Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii a declarat că Bulgaria este într-o situaţie relativ mai bună comparativ cu celelalte state din UE lovite de al doilea val de COVID-19 şi a exclus introducerea de noi restricţii pentru moment.
sursa agerpres