Zilele astea în instanţa de judecată au loc litigii din cauza refuzului unor consilii locale de a deschide secţii de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului. Mai mult decât atât, aflăm din Ziarul de Gardă că unele asociații de persoane intenționează să opună rezistență intrării pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova a cetățenilor din stânga Nistrului. Ce se întâmplă?
E de presupus că aceste reacţii au fost alimentate de pandemie, de proliferarea virusului rapace. Oamenii se tem că venirea unui număr mare de transnistreni e periculoasă, unde mai pui că nu e clar în ce măsură aceştia vor respecta normele sanitare. Toţi vor veni cu bărbiile şi nasurile acoperite de măşti? Unele consilii locale nu sunt pesemne convinse.
La rigoare, cineva ar putea să presupună că la mijloc sunt nişte interese politice, că prin asemenea acţiuni cineva vrea să micşoreze numărul de votanţi transnistreni şi să subţieze şansele candidatului Dodon. Mi-e greu să cred asta, dar poate exista şi o asemenea supoziţie în RM.
Întrebarea care se impune în atare situaţie este următoarea: dar cum rămâne cu solidaritatea moldo-transnistreană, cu frăţia cetăţenilor moldoveni de pe cele două maluri ale Nistrului? Atâta perorează politicienii autohtoni despre soluţionarea problemei transnistrene şi despre podurile spirituale de peste Nistru, încât n-ar mai trebui să mai existe asemenea reacţii. Dar ele există. Păi, n-ar trebui întâmpinaţi acum alegătorii transnistreni cu sare şi pâine? Ar trebui, probabil, dar nu toţi vor asta. Unde mai pui că mai există şi o altă părere, pe care mi-a formulat-o un cunoscut, aceea că transnistrenii nu prea contribuie la întărirea RM-ului şi şi-au făcut paşapoarte moldoveneşti doar pentru a călători prin Europa.
E bine ca toate aceste păreri şi prejudecăţi să fie băgate în seamă de politicienii care clădesc ani de zile podurile (…)