Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan durează de mai bine de trei decenii, iar certificatul său de naștere poartă semnătura lui Iosif Visarionovici Stalin. O creatură malefică, responsabilă pentru milioane de morți și pentru războaie care nu s-au soluționat nici astăzi. O analiză de Dragoș Tăbăran.
Criza dintre Armenia și Azerbaidjan, care are ca miză regiunea Nagorno-Karabah, este o moștenire a epocii staliniste. Este doar unul dintre focarele de conflict înghețate și plantate de Stalin pe un arc de cerc descris de la Marea Baltică la Marea Caspică. Din el face parte și eterna și nerezolvata problemă a Transnistriei.
Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan a început în 1988. Două republici sovietice își disputau o enclavă, Nagorno-Karabah, un veritabil cui al lui Pepelea creat de Stalin în conformitate cu logica sa de dezbinare. O adevărată mină geopolitică: Nagorno-Karabah este o regiune de 4.000 de kilometri pătrați, cedată Azerbaidjanului și înconjurată de teritorii azere, dar cu populație dominant armeană.
După destrămarea Uniunii Sovietice, în prima parte a anilor ’90, conflictul a luat amploare. Deja independente, Armenia și Azerbaidjanul s-au confruntat fără limite pentru Nagorno-Karabah. În 1991, armenii au preluat controlul militar asupra regiunii în dispută. În peste 30 de ani de conflict și-au pierdut viața 30.000 de oameni, iar peste 1 milion s-au refugiat din calea morții.
În 1994 a fost încheiat un armistițiu, dar încă nu există un acord de pace. Criza are un potențial exploziv uriaș: Rusia are un parteneriat militar cu Armenia, iar Azerbaidjanul este susținut de Turcia. Un mic război regional se poate transforma, oricând, într-o confruntare majoră între cele două mari puteri de la Marea Neagră. Turcia a cerut imperativ retragerea trupelor armene.
Luptele au fost reluate recent cu tot mai multă înverșunare. Mai mult, forțele armate ale celor două țări au trecut de conflictul cu grupările paramilitare armene din Nagorno-Karabah și au atacat zone aflate la depărtare de regiunea separatistă.