Întrevedere la Pentagon între Secretarul Esper, Ambasadorul Zuckerman şi Ministrul Ciucă
Ieri, Secretarul Apărării al S.U.A., Dr. Mark Esper şi Ministrul Apărării Naţionale al României, Nicolae Ciucă, au semnat o „Foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării” pe o perioadă de 10 ani.
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman, prezent la ceremonia de semnare, a declarat: „Acest acord confirmă faptul că legăturile dintre ţările noastre nu au fost nicicând mai puternice. Statele Unite şi România sunt aliaţi loiali şi vor continua să îşi consolideze capabilităţile militare şi pregătirea forţelor printr-o cooperare continuă pentru a asigura pacea şi securitatea în Europa.”