Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Asociaţia Română a Femeilor în Cinema

Publicat: 06 octombrie 2020
Rezidenţa FemArt 2020 şi-a anunţat câştigătoarele

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) anunţă încheierea Rezidenţei FemArt 2020 şi acordarea celor trei premii oferite în cadrul programului. Juriul format din Ada Solomon, Ivana Mladenovici, Rau Jude şi Transilvania Internaţional Film Festival (TIFF) a desemnat următoarele câştigătoare:

– Alina Şerban – Premiul FemArt, oferit de Uniunea Cineastilor din Romania (UCIN), care constă într-o bursă în valoare de 8.750 RON pentru proiectul „Eu contez!”;

– Ana Ţăran – Premiul TPS, oferit de Transilvania Internaţional Film Festival (TIFF), care constă în participarea la platforma TRANSILVANIA PITCH STOP, proiect dedicat industriei de film, pentru lung metrajul „Cosmografia”;

– Ana Ţăran – Premiul ARFC, oferit de Asociaţia Română a Femeilor în Cinema, care constă într-o sesiune aplicată de consultanţă pe scenariu cu un expert internaţional, pentru proiectul „Cosmografia.

„Am descoperit în ultimii ani o mulţime de talente feminine şi mi se pare că, poate, cumva am ignorat involuntar cu toţii aceste prezenţe şi profunzimea discursului artistic pe care îl au. Mi se pare că un demers cum e cel de la FemArt este extrem de necesar şi benefic, de la felul în care s-a făcut selecţia până la faptul că toate aceste scenarii – poveşti sunt puternic personale, au o latură intimă, delicată şi plină de forţă, în acelaşi timp. Faptul că aceste poveşti vor fi spuse, ne va ajuta pe noi, indiferent că suntem femei, bărbaţi, cineaşti, public, specialişti sau simpli iubitori de film. Indiferent de existenţele noastre, aceste voci extrem de articulate completează o panoramă a vieţii şi a emoţiilor, care simt că era incompletă” – Ada Solomon, producătoare de film, membru juriu Rezidenţa FemArt 2020.

Cinci cineaste aflate la început de carieră au participat în perioada 28 septembrie – 3 octombrie la Rezidenţa FemArt 2020, o săptămână intensivă şi interactivă de training şi mentorat. Tinerele regizoare Gabriela Forfotă, Alina Şerban, Carmen Tofeni, Ana Ţăran şi Andreea Vălean, coordonate de Geoffroy Grison – specialist şi consultant în scenarii – au beneficiat de peste 13 sesiuni interactive de lucru alături de nume consacrate din cinematografia românească şi internaţională, pentru a-şi dezvolta scenariile de lung metraj.

„Rezidenţa FemArt 2020 a fost foarte productivă, foarte bogată. Am avut laolaltă cinci proiecte foarte diferite – unele dintre ele de film documentar, altele de ficţiune, unele aflate în faze incipiente, iar altele la primul sau al doilea draft. De asemenea, am avut maniere de abordare complexe, de la experimental la proiecte bazate pe poveşti personale şi, împreună, un amestec de perspective şi sensibilităţi. Acest lucru a fost foarte important şi benefic, pentru că ceea ce ne-am dorit a fost, în primul rând, să avem diversitate” – Geoffroy Grison, consultant scenarii, Team leader Rezidenţa FemArt 2020

Rezidenţa FemArt a inclus totodată o serie de evenimente conexe, precum proiecţii de film, masterclass-uri şi studii de caz şi a fost finalizată cu o sesiune de pitching.

„Mă bucur mult că alături de Anamaria Antoci am reuşit să extindem proiectul pe care l-am lansat în 2015. După ce am organizat singură două ediţii, din entuziasm si dorinţa de-a favoriza o schimbare de perspectivă în cinema-ul românesc, anul acesta ne-am unit forţele şi, dincolo de premiile oferite, am reuşit crearea unui grup în care emulaţia si creativitatea au fost limbajul comunicării, alături de excelenţii traineri şi în dialog cu alte tinere regizoare, din Franţa si România. Bilanţul concret al acestei săptămâni, dezvoltarea acestor cinci proiecte şi infuzia de curaj şi perspective concrete de lucru pentru 5 regizoare fac parte dintr-un proiect mai mare, iniţierea spiritului unei comunităţi, care poate oferi sprijin pentru membrele ei, şi de care societatea noastră are nevoie” – Anca Damian, iniţiatoarea proiectului şi membru al board-ului ARFC

Rezidenţa FemArt 2020 face parte dintr-un proiect amplu al Asociaţiei Române a Femeilor în Cinema (ARFC), FemArt Film Fest, dedicat femeilor cineast, ajuns anul acesta la cea de a treia ediţie.

„Cu siguraţă sunt multe cineaste, scenariste sau regizoare care au proiecte pe masă sau în sertar şi şi-ar dori să le aducă în faţa publicului, însă poate se simt vulnerabile sau nu se simt încă pregătite şi atunci, dacă văd că sunt persoane sau organizaţii deschise să le sprijine, poate vor căpăta mai mult curaj să iasă în faţă şi să îşi ducă mai departe ideile spre a deveni film” – Anamaria Antoci, producătoare de film, membră a board-ului ARFC.

Parteneri media: Agenţia de carte, Agerpres, Bookhub, CAŢAVECII, Her Time Romania, IQads, Metropotam, miscareaderezistenta.ro, MovieNews, Observator cultural, Radio România Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi.

Rezidenţa FemArt este un proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, realizat cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România şi Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România, în cadrul Festivalului Filmului Francez 2020, şi cu Premiile Sofia Nădejde.

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema susţine egalitatea de gen şi şanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creaţiilor acestora şi facilitarea schimbului de experienţă cu specialişti din industrie.

Mai multe informaţii despre proiectele Asociaţiei Române a Femeilor în Cinema găsiţi pe www.arfc.ro

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.