De fiecare dată când se vorbeşte sau scrie despre munte şi drumeţie la trecut numele SKV este evocat pe bună dreptate în legătură cu numeroasele cabane şi poteci pe care le-a construit. Şi cam atât. Tocmai de aceea, această carte vine cu detalii asupra oamenilor – saşi şi români – care au făurit-o, realizările, greutăţile şi vremurile pe care le-a străbătut alături de alte asociaţii similare româneşti şi din alte ţări ale Europei. Au fost vremuri de poveste când cu mult entuziasm si muncă au fost construite şi reconstruite 59 de cabane intrate în istorie. Au venit apoi decenii grele când oamenii care le-au construit au fost prigoniţi şi cabanele au intrat în proprietatea statului. A rămas însă spiritul SKV dus mai departe de oameni altruişti, membri veterani şi cei pe care i-au format şi care au influenţat multă vreme în bine noua lume care se născuse şi îşi căuta viitorul. Au urmat timpuri „interesante” când societatea s-a resetat după modele preluate după ureche şi interes. După caz, cabanele „au ars” una după alta sau au fost preluate ca firimituri pe lângă active valoroase de către favoriţii momentului.
În 1986 se înfiinţa în Germania la poalele Alpilor, în spiritul vechii societăţii ardeleneşti, o asociaţie care s-a afiliat ca secţiune la Clubul Alpin German: Sektion Karpaten. Zece ani mai târziu, veterani SKV din România şi colegi din SK propuneau şi re-înfiinţau SKV la Sibiu. Aşa se face să astăzi, din fericire, nu mai vorbim la trecut despre SKV şi nici nu e o întâmplare că simultan vorbim şi ne ocupăm la Sibiu de Eurorando. SKV există, este activă, are proiecte şi planuri.
La sfârşitul acestei luni Asociaţia SKV a finalizat, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu unul dintre proiectele pregătitoare pentru Eurorando: editarea unei cărţi jubiliare despre SKV şi drumeţia din România. Al doilea, care este în curs de derulare, se referă la formarea după standardele Asociaţei Europene de Drumeţie a unui corp de ghizi non profit voluntari destinaţi să funcţioneze doar în cadrul asociaţiilor şi să facă echipă cu ghizii profesionişti care vor conduce ca angajaţi grupurile de turişti pentru Eurorando.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu SKV a realizat o evaluare a traseelor din judeţul Sibiu şi a ales un număr de 15 de trasee cu diferite grade de dificultate şi 5 trasee culturale care urmează să fie pregătite pentru Eurorando. În completare SKV a realizat deja printr-un alt proiect un set 20 de filme de promovare cu durată de 2-4 minute şi un film de promovare a întregii zone de 10 minute, filme care sunt postate pe pagina de internet a SKV, a Eurorando şi a Asociaţiei Europene de Drumeţie ERA.
Pentru mai multe detalii vă invităm să citiţi cartea disponibilă gratuit după data de 28.10.2020 la Centrul de Informare Turistică al Primăriei Sibiu unde autorul vă aşteaptă pentru a discuta pe marginea subiectului între orele 13.00 – 16.00. Datorită restricţiilor, discuţiile se vor purta cu fiecare persoană în parte sau în grup foarte restrâns respectând reglementările privind distanţare fizică.
Marcel Şofariu
preşedinte SKV
www.skv.ro