Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în intervalul 26 octombrie 2020 – 18 iunie 2021, proiectul educaţional „Story Time”. Coordonatoarele „Story Time”, bibliotecarele Sofia Lavinia Cercel şi Mădălina Loredana Băileşteanu, vor desfăşura, la cerere, în intervalul 26 octombrie 2020 – 18 iunie 2021, sesiuni online de lectură în limbile română şi engleză.
La sesiunile de lectură, care se vor desfăşura în mediul online, pe platforma Zoom, pot participa toate şcolile şi unităţile de învăţământ care dispun de acorduri de parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Pentru înscrieri, profesorii şi învăţătorii sunt invitaţi să trimită un e-mail, la adresa funinsummeraman@gmail.com, cu precizarea următoarelor informaţii: nume şi prenume, unitatea de învăţământ, clasa, intervalul orar pentru care se optează, precum şi limba în care se doreşte lectura.
„Consecutiv proiectelor „Învăţăm la Bibliotecă” şi „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, organizăm, în perioada imediat următoare, un nou program util. Story Time se vrea o alternativă digitală la activităţile curente de lectură la care, în număr mare, participau la bibliotecă cei mai mici dintre utilizatorii noştri. Ne dorim să venim în sprijinul profesorilor şi al elevilor prin construirea de programe educaţionale extra-curriculare atractive. Tocmai de aceea, un nou proiect prin intermediul căruia promovăm lectura este mai mult decât binevenit”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.
Ulterior stabilirii detaliilor legate de participarea efectivă la orele de lectură, profesorii şi învăţătorii vor primi, prin intermediul e-mailului, instrucţiunile necesare accesării platformei Zoom.
Biroul de Presă al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”