Alexandra Botoş, membru JCI Târgu Mureş şi Vicepreşedinte de Relaţii Internaţionale al JCI România a fost aleasă în funcţia de Consilier de Dezvoltare al JCI Europe pentru anul 2021.
În data de 27 octombrie 2020 în cadrul Congresului Mondial al JCI, care este organizat online din pricina situaţiei curente la nivel global, s-a desfăşurat Adunarea Generală a JCI Europe, la care au fost aleşi membrii comitetelor şi consiliilor ce fac parte din organismul continental pentru anul 2021. Printre reprezentanţii aleşi se numără şi Alexandra Botoş, membru al JCI Târgu Mureş şi actual Vicepreşedinte de Relaţii Internaţionale al JCI România. Aceasta a preluat portofoliul de Suport Intensiv în cadrul Consiliului European pentru Dezvoltare al JCI, având rolul de a ajuta organizaţiile naţionale de pe continent să îşi consolideze şi extindă activitatea.
JCI este o organizaţie apolitică de cetăţeni activi şi lideri prezenţi în întreaga lume. În România, JCI este activă în 9 comunităţi locale şi desfăşoară activităţi de dezvoltare antreprenorială, dezvoltare comunitară, precum şi activităţi care creează legături între societatea civilă, mediul de afaceri şi administraţia locală. Poziţia de Consilier de Dezvoltare oferită unui membru al JCI România este o reflecţie a creşterii şi întăririi de care au avut parte organizaţiile afiliate federaţiei în ultimii ani, acestea devenind un exemplu de bune practici la nivel internaţional şi, împreună cu poziţia de membru consultativ în Consiliul Naţional pentru Tineret, Comisia 10: Organizaţii şi uniuni profesionale, antreprenoriale şi de afaceri, denotă profesionalismul şi proactivitatea membrilor JCI.
Alexandra Botoş, noul Consilier de Dezvoltare al JCI Europe este membru JCI din anul 2016, Senator JCI din anul 2019 iar anul acesta în calitate de Vicepreşedinte de Relaţii Internaţionale, în ciuda dificultăţilor cauzate de pandemia globală de COVID-19, a reuşit să implice membrii organizaţiilor în activităţi internaţionale şi să creeze evenimente online care să le ofere acestora oportunitatea de a interacţiona cu membri JCI din întreaga lume, de la Preşedintele Mondial, la Secretarul General al JCI, şi până la membri din organizaţii de pe partea opusă a globului. Alexandra are un istoric vast de realizări în JCI, ea fiind aleasă „Most Outstanding New JCI Member in Europe” în 2017 (Cel mai remarcabil membru nou al JCI) şi fiind nominalizată în top 3 „Most outstanding local JCI president in Europe” anul acesta (Cel mai remarcabil preşedinte de organizaţie locală JCI) pentru realizările din 2019 din poziţia de Preşedinte al organizaţiei locale JCI Târgu Mureş. Totodată, organizaţia căreia i-a fost Preşedinte în anul trecut, JCI Târgu Mureş a primit recunoaşterea de „Most Outstanding Local Organization in Europe”, în 2019 (Cea mai remarcabilă organizaţie locală din Europa). Toate realizările obţinute sunt o oglindă a muncii asidue a Alexandrei de-a lungul anilor, aceasta servind ca membru în consiliul director al JCI România de două ori şi fiind iniţiatoarea sau coordonatoarea unei multitudini de proiecte de succes din JCI. Efortul depus o recomandă pentru poziţia obţinută, fiind un model de urmat pentru membrii noştri şi având capabilitatea de a duce exemple de bune practici în organizaţiile de pe tot continentul.
JCI Târgu Mureş, prin JCI România se bucură de oportunitatea de a da membri în organismele internaţionale ale JCI. Membrii JCI sunt lideri şi profesionişti desăvârşiţi, tineri cetăţeni activi, români demn de urmat cu potenţial de a aduce schimbare pozitivă în societatea în care trăim şi de a crea un viitor bun în ciuda împrejurărilor.
Bibliografie
https://www.facebook.com/maria.alexandra.549
https://www.facebook.com/jciromania/
https://www.facebook.com/JciTarguMures/
https://www.facebook.com/jcieurope/posts/3376002995810893
Terminologie:
JCI – Junior Chamber International – este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul;
JCI Romania – federaţia de ONG-uri JCI cu activitatea în România, având membre 9 organizaţii din oraşele mari ale ţării: JCI Bucuresti, JCI Constanta, JCI Cluj, JCI Târgu Mureş, JCI Iaşi, JCI Suceava, JCI Timişoara, JCI Craiova şi JCI Prahova.
JCI Târgu Mureş – Organizaţia locală JCI din Târgu Mureş, membră a JCI România, respectiv JCI.
JCI Europe – Organism regional din cadrul JCI responsabil de gestionarea şi suportul organizaţiilor naţionale de pe teritoriul geografic al Europei.
Senator JCI – titlu onorific oferit de către organizaţia locală unui membru, împreună cu federaţia naţională şi JCI International, pentru realizări remarcare de-a lungul carierei în JCI.
Editor: Marius Giurgiu
VP Parteneriate JCI Romania