Cele 10.502 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară aparţin locuitorilor din comunele Amărăştii de Jos, Apele Vii, Bistreţ, Cârcea, Daneţi, Gherceşti, Piscu Vechi, Robăneşti, Sadova, Ţuglui. Lucrările de cadastru general au început în anul 2019 şi au vizat o suprafaţă totală de 5.288 de hectare.
Noile cărţi funciare au fost predate primarilor celor zece comune de către directorul OCPI Dolj, Victor Alin DUMITRESCU.
„Cu aproape 63.000 de cărţi funciare înregistrate gratuit pentru cetăţeni, în anul 2020, ne menţinem pe un loc fruntaş în ierarhia naţională. În prezent, în cadrul PNCCF, sunt în derulare 152 de contracte, care vizează peste 200.000 de imobile din judeţ. Am făcut toate demersurile pentru a începe lucrările finanţate din fonduri europene în 28 de unităţi administrativ- teritoriale din judeţul nostru. Acestea sunt incluse pe lista celor 31 de comune din Dolj în care vor fi derulate lucrări de cadastru finanţate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020”, a precizat Victor Alin DUMITRESCU, directorul OCPI Dolj.
În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din judeţul Dolj, cinci sunt cadastrate în proporţie de sută la sută, iar în alte 106 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanţare poate fi bugetul local.
Mai multe informaţii referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro.
Persoană de contact:
Veronica POPESCU
Purtător de cuvânt
E-mail: veronica.popescu@ancpi.ro
Lista unităţilor administrative teritoriale pentru care se eliberează cărţi funciare gratuite
20.10.2020
Nr.crt. Denumire UAT – Suprafaţă -ha- – Număr cărţi funciare eliberate gratuit
1 AMĂRĂŞTII DE JOS – 417.5681 – 709
2 APELE VII – 348.8079 – 1.276
3 BISTREŢ – 94.0495 – 595
5 DANEŢI – 1.498.6510 – 2.164
6 GHERCEŞTI – 408.2782 – 191
7 PISCU VECHI – 521.5995 – 1.935
8 ROBĂNEŞTI – 644.3651 – 769
9 SADOVA – 797.2063 – 1.844
10 ŢUGLUI – 75.6183 – 141
TOTAL – 5288.4866 – 10.502