Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – RIUF – The Romanian International University Fair

10.000 de tineri de liceu şi studenţi înregistraţi la Virtual RIUF – ediţia online a celui mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est

Joi, 29 octombrie, între 12:00 şi 18:00, la ediţia online RIUF – The Romanian Internaţional University Fair, sunt aşteptaţi peste 10.000 de elevi de liceu, studenţi, dar şi profesori sau părinţi. Alături de aceştia vor participa reprezentanţii a peste 70 de universităţi şi instituţii educaţionale din 13 ţări, printre care şi România.

România, Marea Britanie, Olanda, Danemarca său.. Canada ?

Toţi cei care sunt interesaţi să afle informaţii despre programe de studiu (licenţa, masterat, doctorat, MBA), despre bursele şi sursele de finanţare la care au acces, despre sistemele educaţionale din cele 13 ţări reprezentate sau despre posibilităţile unei cariere de succes după absolvire vor găsi toate răspunsurile de care au nevoie direct de la reprezentanţii universităţilor şi instituţiilor educaţionale din România, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Danemarca, Austria, Germania, Elevetia, Canada, SUA.

Timp de 6 ore, vizitatorii online ai evenimentului vor putea avea:

– Discuţii live pe chat cu universităţile de interes pentru a putea afla mai multe despre programele de studiu puse la dispoziţie, admitere şi condiţii de eligibilitate, burse şi surse de finanţare sau intership-uri/ job-uri în timpul anilor de studiu şi după finalizarea acestora.

– Întâlniri one to one/ video call cu reprezentanţii universităţilor despre care îşi doresc să afle mai multe informaţii.

– Întâlniri one to many/ sesiuni de discuţii deschise pe teme legate de alegerea programului de studiu potrivit şi condiţiile puse la dispoziţie de instituţiile educaţionale prezente la eveniment.

– Resurse pe care să le descarce şi să le studieze după eveniment (broşuri, flyere, materiale video sau audio).

Toate interacţiunile vor avea loc online, pe platforma evenimentului Virtual RIUF, pusă la dispoziţie gratuit tuturor celor care se înregistrează la eveniment.

Universităţi aflate în top 200 mondial

De 15 ani, RIUF – The Romanian Internaţional University Fair, este punctul de legătură între mediul academic şi tinerii români care doresc să ia cea mai bună decizie pentru viitorul lor. Tocmai de aceea, la această ediţie, sunt invitate instituţii educaţionale aflate în top 200 mondial printre care şi Radboud University (NL), Imperial College London (UK), University of Essex (UK), Tilburg University (NL), Maastricht University (NL), University of Twente (UK), Eindhoven University of Technology (NL), University of Groningen (NL).

Universităţi unde poţi fi admis cu o notă la examenul de BAC de peste 7.5, cu rata de angajabilitate de peste 80%

Studiul în străinătate nu este doar pentru cei cu 10 pe linie, ci pentru toţi cei care doresc să îşi construiască un viitor mai bun. Tocmai de aceea, la eveniment vor fi prezente universităţi de pe 3 continente unde vizitatorii pot fi admişi cu o notă la examenul de Bacalaureat de peste 7.5.

Ce este de menţionat este că aceste universităţi se află în topul instituţiilor educaţionale a căror studenţi au o rată de angajabilitate după finalizarea studiilor de peste 88%. Conform Times Higher Education, universităţile olandeze prezente la RIUF sunt clasate în top 20 al universităţi olandeze cu o rata extraordinară de angajabilitate: University of Twente (locul 5), University of Groningen (7), Rotterdam University of Applied Sciences (10), Fontys University of Applied Sciences (14), HU University of Applied Sciences (14), Tilburg University (17).

YouForum – conferinţa dedicată 100% tinerilor de liceu şi studenţilor pentru orientare personală şi profesională

Pe lângă gama variată de universităţi prezente ediţia Virtual RIUF, vizitatorii pot participa şi la prima conferinţa dedicată 100% dezvoltării personale şi orientării în cariera a tinerilor de liceu şi a studenţilor. Printr-o structură dinamica, care conţine ateliere practice, sesiuni de discuţii şi prezentări ale programelor de studiu oferite de universităţile şi instituţiile educaţionale prezente la Virtual RIUF, conferinţa YouForum a fost creată pentru a oferi suport celor care încă nu şi-au găsit vocaţia sau care încă nu ştiu ce program de studiu să aleagă.

Eveniment unic în România, YouForum le va oferi ocazia celor prezenţi să discute online cu peste 20 de invitaţi din ţară şi din străinătate printre care şi Charlie Ottley (Flavours of România), Mihai Margineanu, Doi Degeaba, Dan Badea, Silviu Gherman, Aylin Cadir.

Simplu, online, 100% sigur.

Pentru a participa gratuit la ediţia virtuală a celui mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est este nevoie de înscrierea pe www.riuf.ro. Apoi, cu o zi înainte de Virtual RIUF toţi cei înscrişi vor primi e-mail şi sms cu linkul platformei în care vor trebui să se logheze în ziua evenimentului.

Odată cu logarea în platformă de eveniment, aceştia vor avea acces la lista de universităţi şi la standurile virtuale ale acestora.

*

Despre Grupul EDUCATIVA

EDUCATIVA este un grup de organizaţii non-guvernamentale şi companii ce dezvolta produse şi servicii educaţionale care ajută tinerii romani în identificarea şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare personală.

Printre proiectele Grupului EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educaţională EDMUNDO, UNIVERSALIO şi EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro şi platforma centralizată de înscriere la universităţi din România, AdmitereOnline.ro, dar şi EA – The Entrepreneurship Academy, Academia Europeană pentru Asistenţi Medicali şi Opţiuni de Carieră.

Ruxandra Zaharia
PR & Marketing Manager RIUF – The Romanian Internaţional University Fair
E-mail: [email protected]


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi