Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş s-a remarcat prin faptul că reprezintă interesele membrilor de sindicat, în spiritul legii , atunci când factorii decizionali încalcă drepturile acestora, pe orice palier.
Încă de săptămâna trecută Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş a făcut o solicitare oficială către Inspectoratul Şcolar Maramureş privind respectarea Contractului Colectiv de muncă, nivel activitate învăţământ publicat în Monitorul Oficial nr 21/14.05.2019 care prevede , clar, faptul că Ziua Mondială a Educaţiei -5 octombrie-este zi nelucrătoare.
Azi până la ora 12,50 Inspectoratul nu a binevoit a da un răspuns, iar la 12,58 un comunicat de presă pe acestă speţă a fost transmis pe grupul de lucru al directorilor de şcoli.
Apreciem faptul că Inspectoratul Şcolar Maramureş nu a găsit o portiţă de a se sustrage respectării legii, iar la solicitarea Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureş, au fost obligaţi să aplice legea, astfel la nivel de Maramureş, Ziua Mondială a Educaţiei -5 octombrie-este zi nelucrătoare.
Dorim tuturor angajaţilor din învăţământ „La mulţi ani!” cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei, cu menţiunea că suntem mereu aproape în vederea respectării de către toţi factorii decizionali a drepturilor ce li se cuvin membrilor de sindicat !