Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – SJU Baia Mare

Măsuri luate la nivelul Ambulatorului SJUBM privind desfăşurarea activităţii

La nivelul Ambulatorului, activitatea se desfăşoară după cum urmează: solicitanţii pentru examinări medicale trebuie să ştie că au de respectat, în continuare, condiţiile de igienă şi distanţare socială. Astfel fiecare persoană care intră în spital va purta mască şi va respecta măsurile de igienă a mâinilor. Se menţine, unde e posibil, consultul prin telemedicină, contactându-se cabinetul sau medicul specialist.

Toate consultaţiile directe, exceptând urgenţele, se vor face pe bază de programare. Se recomandă programarea telefonică la numerele de telefon: 0262 – 205100; 0262 – 205101 .. 129, dar este permisă şi prezentarea directă la fişier, după ora 11.00, de luni până vineri.

Programările se fac în ordinea solicitărilor, indiferent dacă sunt consultaţii care îndeplinesc condiţiile contractuale sau consultaţii contra cost. În momentul programării, solicitanţii trebuie să comunice biroului de programare datele personale (nume, prenume, nr. telefon). Programarea este posibilă pentru o perioadă de maximum 14 zile calendaristice.

Ora programării va trebui respectată, admiterea în incinta unităţii fiind posibilă doar cu 20 de minute anterior programării la consultaţie. Se admite un singur însoţitor pentru fiecare pacient care are nevoie de aceasta. Solicitanţii se prezintă la triaj cu 30 minute anterior orei programate, iar după efectuarea triajului se vor adresa fişierului alocat pentru specialitatea solicitată, amplasat în holul mare al spitalului. Nu se permite aşteptarea îndelungată în faţa cabinetului medical. Şi pentru pacienţii programaţi de medicul specialist curant trebuie să se anunţe din timp la fişier ora programării.

S-au luat măsuri pentru ca întocmirea fişelor medicale pentru conducători auto, port armă, etc, să se facă în timp redus, prin gruparea cabinetelor care le întocmesc. Achitarea taxei pentru acestea se poate face la oricare din fişierele ambulatorului. Solicitanţii se prezintă pentru întocmirea fişelor având obligatoriu, asupra lor, adeverinţa cu antecedentele medicale, eliberată de medicul de familie.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi