Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală

DISPREŢ PENTRU CETĂŢEAN, PACIENT ŞI MEDIC

Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) constată cu indignare că există o noua “tradiţie”, cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor.

În acest context se încadrează şi recenta OUG 180 /2020 care prevede că bolnavii COVID19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice.

Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca “penalizare” sau “obligaţie” – ilegala, de altfel – şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul.

Astăzi, într-o reală dar nedeclarată oficial stare de urgenţă, fapt atestat de de număComunicat de presă – rul zilnic de cazuri noi, acest act normativ, aproape fără conţinut, reprezintă dovada lipsei de consideraţie faţă de un sfert dintre medicii din România şi pacienţii lor.

Ignoraţi voit de autorităţi în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiţi doar pentru a fi împovăraţi cu noi responsabilităţi birocratice şi pedepse atunci când sistemul nu mai face faţă. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti. Ba dimpotrivă!

Vrem să asigurăm populaţia că noi, medicii de familie, la fel ca toţi ceilalţi profesionişti din sănătate, vom fi în continuare alături de toţi pacienţii noştri şi îi vom îngriji cu toate resursele şi capacitatea noastră, aşa cum am făcut de la începutul pandemiei.

Vom utiliza consultaţia la distanţă şi vom îngriji astfel pacienţii cu Covid-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru ca da, atât cei infectaţi şi contacţii lor cât şi contacţii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi!

Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru ca în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. Aşa am făcut şi atunci când s-a hotărât, împotriva tuturor semnalelor noastre şi a evidentelor nonsensuri, reintroducerea cardului de sănătate!

Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi colaborare din partea autorităţilor!


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi