Copil de 3 ani cu sindrom inflamator multisistem, reacție după infectarea cu SARS-CoV-2, internat la Spitalul Gomoiu. La Timișoara, un bebeluș de numai 7 săptămâni a fost depistat cu noul coronavirus

Noul coronavirus atacă tot mai mulți copii, iar pe unii îi trimite direct în secțiile de terapie intensivă. Încă un copil a fost depistat de medici cu sindrom inflamator multisistem. Infecția cu SARS-CoV-2 i-a afectat organele. Are 3 ani și este internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Gomoiu din Capitală. Până acum, este al treilea caz de acest fel de la noi din țară. Datele care vin de la autorități arată o situație din ce în ce mai gravă în tot mai multe județe.

Miercurea trecută, micuțul pacient a fost internat la Spitalul de copii din Brașov. Avea febră și erupții pe piele. Cu o lună în urmă, toată familia lui trecuse prin infecția cu SARS-CoV-2, inclusiv el. Pentru că analizele și evoluția nu au fost favorabile, medicii au decis transferul la București. Aici a ajuns sâmbătă, pe 10 octombrie.

Acum, copilul se simte mai bine, iar medicii sunt optimiști în privința evoluției lui. Deși în prezent testul său COVID a ieșit negativ, nivelul de anticorpi reconfirmă infecția cu SARS-CoV-2 suferită de copil luna trecută.

Acesta este al treilea caz al unui minor din România care dezvoltă sindromul inflamator multisistem ca reacție la infecția cu noul coronavirus. Primul a fost un băiat în vârstă de 9 ani din Buzău, iar al doilea, un adolescent de 17 ani din Capitală. Ambii au fost tratați la Spitalul Gomoiu.

Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR: „Medicii îi sfătuiesc pe părinții ai căror copii sunt diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus să le monitorizeze starea de sănătate 3, 4 săptămâni din momentul în care copiii se negativează, pentru că sindromul inflamator multisistem poate fi dezvoltat chiar și la o lună din momentul în care copilul se negativează„.

La Timișoara, medicii răsuflă ușurați după ce au avut grijă de cel mai mic pacient al lor de până acum – un bebeluș de numai 7 săptămâni, depistat cu noul coronavirus. Acesta a luat virusul de la tatăl lui. În momentul în care a ajuns la spital, bebelușul tușea, iar analizele aveau ușoare modificări, așa că medicii au decis să îl interneze.

Un medic radiolog a intrat în zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara pentru a-i face bebelușului o ecografie de torace, o metodă non-iradiantă de evaluare.

Bebelușul și mama lui au fost externați și se simt bine.

De la debutul pandemiei în țara noastră, în jur de 8.500 de copii au fost infectați cu noul coronavirus.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top