Cornel Dinu a fost indignat de ce a putut susține selecționerul tricolorilor: „Iartă-mă, domnul Rădoi, dar nu poţi să faci o astfel de afirmaţie”

Cornel Dinu, fostul mare jucător al lui Dinamo, a fost deranjat de o declarație pe care selecționerul Mirel Rădoi a oferit-o la conferința de presă, imediat după meciul Islanda – România. Mihai Stoichiță, după ce România a ratat prezența la Euro 2020, găzduit și de București: „Dacă arbitrul era mai atent…” + Ce spune despre accidentarea lui Grigore Cornel Dinu, mesaj către Rădoi: „Dacă tăceai, filosof rămâneai” Play-off-ul pentru Euro-2020 ar fi trebuit să se joace în martie, dar a fost amânat pentru această toamnă, din cauza pandemiei de coronavirus. Turneul final, de asemenea amânat din cauza coronaviruslui, se va desfăura, între 11 iunie şi iulie 2021, în 12 oraşe, între care se numără şi Bucureştiul. „E ruşinos că nu am reuşit să ne calificăm, nu neapărat că nu am dat la poartă mai mult sau mai puţin. Nu ne garanta că dacă trăgeam mai mult la poartă reuşeam să marcăm”, a spus Mirel Rădoi, iar afirmaţia l-a iritat la maximum pe Cornel Dinu. „Groaznic! Pe mine m-a dat peste cap afirmaţia de la final, că nu e nevoie să tragi pe poartă ca să câştigi. Noi suntem într-o perpetuă tranziţie. Avem antrenori, care, să reţineţi, înainte de fiecare meci ne spuneau De la mijloc în faţă fiecare trebuie să căutaţi să trageţi la poartă minimum de două ori pe meci. Iartă-mă, domnul Rădoi, dar nu poţi să faci o astfel de afirmaţie. Nu poţi să câştigi fără să tragi la poartă. E şi chestia aia. Dacă tăceai, filosof rămâneai. Una e să aşezi cuvinte şi alta e să aşezi idei”, a declarat Cornel Dinu la Telekom Sport. România a fost învinsă, joi, la Reykjavik, cu scorul de 2-1 (2-0), de Islanda, în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European din 2021. Tricolorii nu vor participa la turneul la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri. The post Cornel Dinu a fost indignat de ce a putut susține selecționerul tricolorilor: „Iartă-mă, domnul (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.