COVID-19. Recorduri negative în Europa. Unele țări impun din nou restricții

Și Europa se confruntă cu o creştere a numaărului de cazuri noi de infectare. În acest sfârșit de săptămână mai multe state au raportat bilanțuri record, cu 17 mii de cazuri în Franța și peste 10 mii în Marea Britanie. Cehia și Slovacia au revenit la starea de urgenţă, iar parizienii vor intra de mâine într-o nouă perioadă de restricţii dure.

Și Europa se confruntă cu o creştere a numaărului de cazuri noi de infectare. În acest sfârșit de săptămână mai multe state au raportat bilanțuri record, cu 17 mii de cazuri în Franța și peste 10 mii în Marea Britanie. Cehia și Slovacia au revenit la starea de urgenţă, iar parizienii vor intra de mâine într-o nouă perioadă de restricţii dure.

Cu 250 de cazuri la suta de mii de locuitori, regiunea Parisului este în alertă. Situația este similară în mare parte a țării iar ultimele zile au adus cifre nemaivăzute de la debutul pandemiei.

O măsură ar putea fi închiderea barurilor și restaurantelor de la Paris, la fel cum s-a întâmplat deja la Marsilia. Purtarea măștii este obligatorie și în exterior în multe orașe franceze.

Pentru prima oară Marea Britanie a raportat peste 10 mii de cazuri într-o singură zi. O treime din Regat este sub noi reguli care interzic socializarea între persoane din gospodării diferite, și peste 50 de universități sunt focare de covid. La una singură sunt 770 de studenți infectați și plasați în carantină. Premierul Boris Johnson afirmă că situația va fi dificilă până după sărbătorile de iarnă dar este optimist pentru 2021.

Belgia cu aproape 3200 de cazuri și Olanda cu aproape 4 mii sunt alte țări cu bilanțuri record în acest weekend. Deja au fost luate unele măsuri: masca este obligatorie în toate spațiile închise iar barurile și restaurantele au program de funcționare scurtat.

Polonia a depășit o sută de mii de cazuri confirmate de la debutul pandemiei după ce a raportat peste 2 mii de cazuri în ultimele 24 de ore – cifră record. Cele mai multe infectări sunt la Varșovia și în stațiunile de la Marea Baltică iar autoritățile iau in considerare noi restricții.

Cehia și Slovacia au pus deja piciorul în prag și au revenit pentru 30 de zile la starea de urgență după mai multe bilanțuri record. Se limitează adunările publice, liceeni vor trece la învățământ online iar evenimentele sportive se desfășoară fără spectatori.

Și Federația Rusă a raportat aproape 10 mii de cazuri în ultima zi, cel mai ridicat bilanț din ultimele 5 luni. Cele mai multe sunt la Moscova unde sunt noi restricții. Vacanța elevilor a fost prelungită cu 2 săptămâni până pe 18 octombrie, persoanele peste 65 de ani trebuie să stea acasă și cel puțin 30% din angajații companiilor trebuie să lucreze de acasă.

 


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.