Știți de ce am arătat ca niște amatori pe lângă norvegieni? Pentru că asta suntem. Suntem niște amatori cu ifose de profesioniști, cărora le-ar fi imposibil să facă performanță în fotbalul nordic, de exemplu. În primul rând, în Norvegia nici nu s-ar pune problema ca selecționerul să nu aibă licența Pro și școala de antrenori făcută „la zi”, nu pe repede înainte, pe la fără frecvență. Ei se bazează pe valorile unei societăți cu gândire sănătoasă, care sunt și valorile ce se dovedesc corecte, pentru că țările care le urmează sunt cele ce excelează în toate domeniile. Dar la noi nu există respectul pentru diplome, pentru pregătire, pentru școală. Cum ar putea fi fotbalul altfel, când în societatea noastră nu-ți trebuie diplome sau școală ca să reușești? Ne-am întors în urmă cu 50 de ani Nici dacă lăsăm la o parte povestea cu școala de antrenori nu ni l-am putea imagina pe Mirel Rădoi pe banca Norvegiei. Pentru că nu-l recomandă nimic. Oare sunt fără viziune toți cei din federațiile care numesc selecționeri doar din rândul antrenorilor cu mare experiență? Când privești declarațiile de la final te gândești că însuși selecționerul ar avea nevoie de un selecționer. Oricât de mult am aprecia sinceritatea, nu poți să nu te miri când auzi declarațiile de după meci. „Mă gândesc doar la o limitare de scor cu Austria”, este foarte probabil cea mai neinspirată declarație a unui selecționer pe care l-a avut România. Rădoi se comportă ca un suporter. E ca și cum te-ai urca într-un avion și pilotul ar spune că se gândește doar cum să limiteze numărul victimelor, convins fiind de prăbușire. Dacă nici ei nu cred în victorie, ce mai caută acei oameni acolo? Pentru salariu? Rădoi a amintit de poveștile lui Rică Răducanu cu adversarii din Anglia. Doar fostul portar amintea de îmbrățișările de la final, când nu luau multe. Fotbalul românesc s-a întors la obiectivul „să nu luăm (…)
