Naționala României s-a făcut de râs la Oslo. Echipa lui Mirel Rădoi a pierdut rușinos, la doar trei zile după ce ratase și locul din finala play-off-ului pentru Campionatul European. Selecționerul și jucătorii sunt distruși. Se tem de un nou cutremur în meciul cu Austria, care se va desfășura miercuri. Daniel Pancu i-a criticat pe jucători, dar i-a transmis un mesaj de susținere selecționerului. Daniel Pancu a analizat în direct, la televizor, prestația echipei naționale în partidele cu Islanda și Norvegia. Este convins că jucătorii nu pot mai mult. Dezastrul de la Oslo este un nou argument în acest sens. „Doar prin spirit și forța grupului, nu poți face nimic. Meciul cu Austria a fost ceva extraordinar, dar să menții entuziasmul e greu, aproape imposibil. Acesta ne este nivelul, putem face ceva doar printr-un grup extrem de organizat, capabil la orice meci să bage capul în gheata adversarului. Jucători de talent vom avea tot timpul. Absențele din apărare, Grigore și Chiricheș, au contat foarte mult. Când vom fi toți și vom fi capabili să murim unii pentru alții pe teren pentru a câștiga România, vom reuși, altfel e foarte greu. L-am văzut pe Chiricheș cu capul adversarului în Austria. Atmosfera la echipă e greu de întreținut. La noi, în România, dacă dai etapa asta două goluri, etapa viitoare crezi că vei reuși același lucru. Asta e mentalitatea noastră, aici suferim foarte mult”, a declarat Daniel antrenorul lui Poli Iași, la Digi Sport. Daniel Pancu îi transmite lui Mirel Rădoi să nu plece de la națională Fostul internațional îl susține pe Mirel Rădoi și îi transmite să nu se gândească la retragere, în ciuda criticilor. „Trebuie să continue minimum doi ani, vor mai crește jucătorii pe care i-a antrenat la U21. Trebuie să i se dea șanse, ce facem dacă schimbăm din nou? Poate veni și un selecționer cu experiență, dar jucătorii (…)