Darius Olaru, nemulțumit de arbitrajul de la meciul cu Ucraina. „Nu cred că a fost penalty”. Ce spune jucătorul naționalei de șansele de calificare la EURO 2021 | VIDEO

Naționala U21 a pierdut la Kiev primul meci din mandatul lui Adrian Mutu. Duelul a fost decis de o lovitură de la 11 metri ușor acordată de arbitrul întâlnirii. Adrian Mutu i-a reproșat arbitrului că nu a vorbit în engleză pe teren, iar Darius Olaru a fost convins că nu a fost penalty în minutul 80. România a pierdut cu 1-0 în Ucraina și a ajuns la 6 puncte de Danemarca, liderul grupei, care s-a impus cu 3-1 în Malta. A fost primul eșec pe banca naționalei de tineret pentru Adrian Mutu. Partida a fost decisă de o eroare de arbitraj. Giorgi Tsitaishvili a căzut după un duel cu Marin, iar Buletsa a transformat lovitura de la 11 metri „Din păcate nu ne-a ajutat nici terenul să practicăm fotbalul pe care ar fi trebuit să-l practicăm. Cred că am pierdut puțin nemeritat pentru că nu cred că a fost penalty la faza respectivă. Cred că ei jucat puțin mai bine, dar nu cred că meritam să pierdem acest meci. Cred că pe un teren mai bun ar fi fost altfel meciul și rezultatul”; a declarat Darius Olaru la interviurile găzduite pe site-ul FRF TV. (Interviul cu jucătorul FCSB începe la min 5.52) Și Adrian Mutu s-a contrat cu arbitrul. Nu i-a reproșat penalty-ul acordat, ci faptul că nu a vorbit cu jucătorii din Ucraina în limba engleză, așa cum spun regulamentele. Darius Olaru, nemulțumit că echipa a jucat defensiv România are 16 puncte și se află pe locul doi în grupă. Danemarca ocupă prima poziție și are 22 de puncte după ce a câștigat cu 3-1 în Malta. „Am jucat puțin prea defensiv și cred că trebuia să mizăm mai mult pe contraatac. Nu ne-au ieșit prea bine. Șansele rămân intacte, mai avem două meciuri, cu Malta și Danemarca. Speră să obținem cele șase puncte și cred că ne putem califica”, a mai spus Olaru. Programul tricolorilor U21 în preliminariile EURO 2021:

9 octombrie: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca 13 (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top