Declaraţie de presă – deputat Bogdan Cojocaru (liderul TSD)

În campanie, instituţiile arondate PNL n-au mişcat un deget pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani, blocând intenţionat proiectul. Acum, după alegeri, s-au hărnicit dintr-o dată

Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul TSD, susţine că anunţul liberalilor cu grăbirea procedurilor pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani arată că PNL a blocat intenţionat proiectul până la alegeri, doar pentru că a fost iniţiat de reprezentanţii PSD.

Bogdan Cojocaru afirmă că până la alegerile din 27 septembrie, PNL Iaşi s-a opus din răsputeri deschiderii spitalului mobil, apelând la tot felul de tertipuri, dar “cum s-au terminat alegerile au fost grăbite procedurile, iar instituţiile au fost puse la treabă”.

“E mobilizare generală la PNL pentru deschiderea spitalului cât mai repede. Dar unde erau instituţiile arondate PNL în urmă cu câteva săptămâni? S-au hărnicit cu toţii, dintr-o dată. Nici cei de la Mediu, nici Prefectura, nici Ministerul Sănătăţii n-au mişcat un deget în campania electorală, pentru că aşa s-a dat ordin la liberali, să blocheze cu orice preţ proiectul. Trebuia scos ţap ispăşitor Maricel Popa, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean, pentru că el iniţiase proiectul”, a spus deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

El mai afirmă că nu s-a schimbat nimic pe “frontul” spitalului mobil şi că pe platforma de la Leţcani sunt aceleaşi containere şi aceeaşi aparatură medicală care exista şi înainte de 27 septembrie.

“Este bine că le-a venit mintea la cap în ultimul moment, dar în acelaşi timp este cinic să foloseşti instituţiile statului pentru a bloca un proiect vital pentru ieşeni. Vedem evoluţia ascendentă a pandemiei şi situaţia îngrijorătoare de la Iaşi. Suntem de câteva săptămâni pe locul doi ca număr de cazuri după Bucureşti, iar liberalii preferă jocurile politice, în loc să-i intereseze sănătatea ieşenilor”, a mai afirmat Bogdan Cojocaru.

Ministrul Nelu Tătaru a avut, duminică, la Prefectura din Iaşi, o întâlnire cu reprezentanţi ai sistemului medical ieşean, una dintre problemele discutate fiind şi cea legată de întârzierea deschiderii spitalului mobil de la marginea municipiului Iaşi.

“Sper ca vineri să avem primul pacient internat la spitalul mobil de la Leţcani. Sunt evaluări care se fac în prezent, inclusiv în privinţa personalului necesar”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

La rândul său, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat că instituţiile ieşene lucrează la urgentarea obţinerii avizelor pentru funcţionarea spitalului mobil.

“Cuvântul de ordine pentru instituţiile din Iaşi este să operaţionalizăm spitalul mobil cât mai repede, să primim pacienţi acolo şi să salvăm vieţi. Joi vom avea avizul de la Mediu, urmând ca vineri, după ce obţinem avizele şi de la celelalte entităţi, să introducem acolo pacienţi. Sperăm să trecem cu bine de această pandemie. Îi încurajăm pe ieşeni să respecte măsurile de distanţare”, a declarat Costel Alexe.

Pe 22 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa (PSD) a anunţat că va depune plângere penală împotriva miniştrilor Nelu Tătaru şi Costel Alexe, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cei doi membri ai cabinetului fiind acuzaţi că pun piedici funcţionării spitalului mobil de la Leţcani.

Pe 21 septembrie, Maricel Popa afirma că după ce Direcţia de Sănătate Iaşi a emis autorizaţia de funcţionare pentru spitalul mobil de la Leţcani, liberalii încearcă să blocheze începerea efectivă a activităţii la această unitate medicală.

Spitalul mobil a fost programat iniţial să ajungă la Iaşi pe 18 mai şi să fie instalat două săptămâni mai târziu, însă termenele au fost amânate, reprezentanţii CJ Iaşi invocând carantina din Turcia.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, declara, în 21 aprilie, că a semnat contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

Bogdan Cojocaru, deputat PSD
12.10.2020


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top