Președintele Donald Trump are COVID-19. Liderul american şi Prima Doamnă au fost testaţi pozitiv la doar câteva ore după ce o consilieră a preşedintelui a fost confirmată ca fiind infectată. Potrivit medicului de la Casa Albă, cuplul prezidenţial se simte bine, dar cei doi şi-au anulat toate evenimentele din următoarele săptămâni.
Donald Trump a fost cel care a anunțat că este infectat cu noul coronavirus, alături de Prima Doamnă. „Începem imediat perioada de carantină și recuperare. Vom trece peste această situație împreună”, a scris Trump.
Potrivit medicului de la Casa Albă, atât Donald Trump cât și Melania se simt bine și vor petrece carantina la reședință prezidențială.
Cei doi s-au testat imediat după confirmarea că Hope Hicks, o consilieră a liderului american, este infectată.
Donald Trump, preşedintele SUA: „A fost testată pozitiv. Tocmai am aflat acest lucru. Este o persoană care munceşte mult şi poartă foarte des mască. Şi totuşi, a fost testată pozitiv. Aşa că am făcut şi eu testul„.
Hicks a călătorit cu Trump săptămâna aceasta la dezbaterea cu Joe Biden de marți și la un miting electoral în Minnesota desfășurat miercuri, unde președintele chiar a împărțit materiale electorale susținătorilor.
Aseară, cu doar câteva ore înainte să-și facă testul, președintele Trump era încrezător că această pandemie va trece. „Vedem sfârşitul acestei pandemii, iar anul viitor va fi unul din cei mai buni din istoria ţării noastre”, spunea el.
Prima Doamnă a transmis, la rândul ei, pe Twitter, un mesaj în care anunță că și-a anulat toate evenimentele publice.
Infectarea președintelui pune sub semnul întrebării și a doua dezbatere televizată cu Joe Biden, candidatul democrat pentru președinție, și programată pe 15 octombrie, la Miami.
Tonight, @FLOTUS and I tested positive for COVID-19. We will begin our quarantine and recovery process immediately. We will get through this TOGETHER!
Hope Hicks, who has been working so hard without even taking a small break, has just tested positive for Covid 19. Terrible! The First Lady and I are waiting for our test results. In the meantime, we will begin our quarantine process!
Imediat după aflarea veștilor de la Washington, liderii lumii au transmis urări de bine cuplului prezidențial american.
Trump este al treilea lider care se infectează cu noul coronavirus, după premierul britanic Boris Johnson și președintele brazilian Jair Bolsonaro.
În vârstă de 74 de ani și considerat de medici supraponderal, Donald Trump este încadrat în categoria de risc, deși are o stare de sănătate bună.
Acum și alți înalți oficiali ai administrației americane vor fi testați.
Deocamdată, se știe că vicepreședintele Mike Pence și secretarul Trezoreriei au rezultate negative.