Echipa României a revenit în această seară la București după umilința cu Norvegia, scor 0-4, iar jucătorii noștri au mers direct la Mogoșoaia, acolo unde au fost testați pentru COVID-19. România s-a făcut de râs cu Islanda, dar și cu Norvegia, în Liga Națiunilor. Miercuri este programat duelul cu Austria, iar jucătorii noștri au fost testați pentru COVID-19, așa cum impune UEFA înaintea meciurilor din Liga Națiunilor. România a bătut cu 3-2 la Klagenfurt, Austria reușind să ia trei puncte din Irlanda de Nord, acolo unde s-a impus cu scorul de 1-0. Meciul dintre România și Austria este Live Video Online pe prosport.ro și ÎN DIRECT la Pro TV, miercuri, de la ora 21:45. Echipa României a ajuns acasă după umilința cu Norvegia! Jucătorii lui Mirel Rădoi, testați pentru COVID-19 „Delegația României a părăsit Oslo la 17:00 ora României, pentru un zbor de aproximativ trei ore către capitala noastră. De la aeroport, tricolorii au fost preluați și au revenit în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde vor rămâne până la ora partidei cu Austria, de miercuri. În această seară, imediat după sosire, a fost programată testarea COVID oficială, impusă de UEFA pentru desfășurarea partidei din Liga Națiunilor”, scrie site-ul Federației Române de Fotbal.
După primele trei meciuri din Liga Națiunilor, adică la jumătatea competiției, naționala României se află pe poziția a treia. Totuși, jucătorii lui Mirel Rădoi urmează să joace două din ultimele trei jocuri pe teren propriu, ambele în fața selecționatelor de pe primele locuri. Următorul adversar: Austria, la Ploiești, pe 14 octombrie! Partida dintre România și Austria va fi arbitrată de o brigadă din Polonia. Asistenții Marcin Boniek și Dawid Igor Golis, împreună cu al patrulea oficial Damian Sywestrzak, îl vor ajuta pe “centralul” Daniel Stefanski, în vârstă de 43 ani. Clasamentul grupei: 1. Norvegia 3 meciuri, 6 (…)