FC Argeș, echipă nou promovată în Liga 1, a încercat o super lovitură pe piața transferurilor în perioada de mercato din această toamnă. Gruparea din Pitești a dorit să îl transfere pe fundașul belgian Jelle Van Damme, un fotbalist care a adunat 31 de selecții în naționala lui Kevin de Bruyne, Eden Hazard și Romelu Lukaku. FC Argeș a încercat să se întărească după ce a promovat în Liga 1, dar jucătorii aduși în perioada de mercato din toamnă nu au surprins și echipa preluată de Ionuț Moșteanu are probleme în defensivă. FC Argeș a vrut să-l transfere pe Jelle Van Damme Conducerea clubului din Liga 1 a încercat să facă un transfer important în toamnă și au discutat pentru Jelle Van Damme, fotbalist în vârstă de 37 de ani care în trecut a jucat pentru Ajax Amsterdam, Southampton, Werder Bremen, Anderlech și Wolverhampton. Informația că Jelle Van Damme a fost aproape de FC Argeș a fost confirmată și de jurnaliștii belgieni de la VoetbalBelgie.be, care notează că belgianul în vârstă de 37 de ani a refuzat oferta venită de la gruparea din Liga 1, chiar dacă era singura importantă primită de către acesta. Van Damme a jucat ultima dată pentru Lokeren, dar problemele financiare de la echipă au făcut ca acesta să rămână liber de contract și echipa a intrat în faliment. Jelle Van Damme a adunat 31 de selecții în echipa națională a Belgiei și și-a propus să mai joace fotbal până la 38 sau 39 de ani, chiar dacă până acum nu a mai primit nicio ofertă bună. Ce trebuie să știi despre Jelle Van Damme Jelle Van Damme s-a născut în Lokeren, pe 10 octombrie 1983, iar prima dată a jucat pentru KSK Beveren și apoi a făcut pasul către KSC Lokeren. A plecat la Germinal Beerschot, iar în sezonul 2001 2002, atunci când avea 18 ani, Jelle Van Damme debuta în prima ligă din Belgia, la Beerschot. Fotbalistul a impresionat și a mai jucat pentru Ajax Amsterdam, Southampton, (…)