FC Voluntari, cazuri noi de COVID-19! Anunțul oficial al clubului ilfovean

FC Voluntari a anunțat că în cadrul clubului au fost depistate două cazuri de coronavirus, în urma ultimei testări. Potrivit anunțului făcut de către ilfoveni, doi membri din staff-ul primei echipe au fost infectați cu COVID-19. Aceștia au intrat imediat în izolare, potrivit recomandărilor Direcției de Sănătate Publică Ilfov. FC Voluntari, două cazuri de COVID-19 în staff „Din păcate, în urma testelor Covid-19, efectuate ieri la prima echipă, doi membri ai staff-ul au fost depistați pozitiv. Aceștia se află în izolare și respectă toate recomandările D.S.P Ilfov. Clubul nostru le dorește celor doi însănătoșire grabnică!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a clubului Voluntari. Pentru FC Voluntari urmează meciul din deplasare cu FC Argeș, programat vineri, 30 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul etapei a noua din Liga 1. Ilfovenii ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 1, cu 10 puncte, având trei victorii, o remiză și patru înfrângeri. În etapa precedentă, FC Voluntari a întâlnit campioana CFR Cluj și a pierdut la limită, scor 0-1, pe teren propriu. Ioan Andone se teme de ce e mai rău În urmă cu trei săptămâni, FC Voluntari a anunțat că au fost depistate cinci cazuri de coronavirus la echipa secundă a clubului. Ioan Andone, președintele lui FC Voluntari, s-a arătat îngrijorat cu privire la creșterea numărului de cazuri de coronavirus din România. „Oriunde se poate întâmpla să te infectezi! Mai putem continua campionatul la 3.000 de cazuri? Să vedem! E exclus să mai avem spectatori. Sunt de acord cu ideea de a se testa la 7 zile, să stăm liniștiți. E o stare de stres, sincer vă spun. Sper să nu avem probleme, suntem un caz fericit, mai ales că am jucat cu FCSB”, a spus Ioan Andone, la Digi Sport, în urmă cu trei săptămâni.

Gregoire Puel, de la FC Voluntari, a fost coleg cu Lucas Digne și Eden Hazard, dar este impresionat de Ciprian Deac: (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.