Fostul internațional Florin Prunea nu a menajat pe nimeni după umilința suferită de tricolori la Oslo, 0-4 cu Norvegia în Liga Națiunilor. Erling Haaland a reușit primul său hattrick pentru naționala Norvegiei, în timp ce pe „tricolori” îi așteaptă acum partida cu Austria (14 octombrie Liga Națiunilor). „Ceea ce s-a întâmplat aseară cred că este cea mai mare rușine din istoria echipei naționale. Și nu mă refer neapărat la scor, pentru că se poate întâmpla să nu prinzi o zi bună, să ai ghinion, să nu-ți iasă jocul. Dar modul cum ne-am prezentat nu lasă loc la niciun comentariu. Rezultatul este unul mincinos, trebuia să fie 11-1 pentru Norvegia. Suntem în lumea a treia! Asta ne este valoarea, nu avem ce să facem, aceștia suntem. Eu cred totuși că avem jucători de valoare, dar asta însemnăm în momentul de față în Europa. Suntem în lumea a 3-a, dar Doamne ferește să nu ajungem în lume a 4-a! Dar la cum am arătat aseară, am fost mai rău decât Andorra sau San Marino. Dacă nici când participă 24 de echipe la EURO nu ești acolo… Aveai turneul final la tine acasă, toată lumea aștepta să vadă echipa națională într-un turneu final la București și îți bați joc de maniera asta, te prezinți așa cum te prezinți la baraj!”, a declarat la Radio HIT fostul internațional Florin Prunea, care l-a apreciat doar pe Tătărușanu după meciul de la Oslo: „Pentru a ”n”-a oară cel mai bun jucător al echipei României este Tătărușanu. Iar asta văd că nu pune pe nimeni pe gânduri. Când ai portarul cel mai bun jucător meci de meci înseamnă că ai o foarte mare problemă”. Ce-i reproșează lui Mirel Rădoi Acesta i-a reproșat selecționerului Mirel Rădoi faptul că schimbă prea mult echipa de la meci la meci și este de părere că tehnicianul ar trebui să continue la cârma Naționalei. „Cu siguranță și Mirel are partea lui de vină. Nu a fost inspirat nici în alegerea primului 11 și schimbă (…)