În timp ce prin diverse locuri s-a vehiculat că Universitatea Craiova ar fi interesată şi chiar ar fi făcut o ofertă de 800.000 de euro pentru Gabi Iancu, ProSport a anunţat jucătorul de la Viitorul de care este de fapt interesată gruparea din Bănie şi pentru care a înaintat o ofertă. Acesta este Alexandru Măţan şi Gică Popescu a confirmat, în direct la digisport. În cadrul unei intervenții la Digisport, Gică Popescu a vorbit despre oferta pe care FC Viitorul o are pe masă de la Universitatea Craiova pentru Alexandru Mățan. „Nu avem nicio ofertă de la Craiova pentru Iancu, nicio discuţie, deşi am vrea. Pentru Măţan avem ofertă de la Craiova, dar nu ne-am înţeles, suntem departe de ce oferă ei şi ce solicităm noi. Mai este timp până mâine seară, când se încheie perioada de transferuri”, a spus oficialul celor de la Viitorul. ProSport a anunţat că Alex Măţan este dorit de Universitatea Craiova Mijlocaşul de 21 de ani, cotat la 550.000 de euro pe Transfermarkt, a avut un start de sezon foarte bun, impunându-se la revenirea la Viitorul. Asta după ce anul trecut a fost împrumutat la FC Voluntari, unde a fost unul dintre preferaţii lui Cristiano Bergodi. Actualul antrenor al Craiovei şi-l doreşte şi în Bănie pe mignonul jucător, pentru care oltenii ar plăti o sumă care se apropie de 1 milion de euro, la care s-ar adăuga procente din următorul evenutal transfer. Alex Măţan mai are trei ani de contract cu Viitorul, pentru care a jucat 47 de meciuri, marcând 4 goluri şi oferind 7 pase decisive. Alexandru Măţan a oferit o pasă de gol, pentru Kevin Luckassen, chiar în meciul cu Universitatea Craiova, câştigat de olteni cu 4-1, după ce gazdele au rămas în inferioritate numerică din debutul meciului de la Ovidiu. Alexandru Măţan ar fi al patrulea jucător cu prenumele Alexandru lansat de Academia lui Gică Hagi care ajunge în Bănie. (…)