Gică Popescu este unul dintre cei aproximativ 140.000 de oameni din România infectați cu noul coronavirus. Oficialul de la FC Viitorul a suferit până când a reușit să învingă temuta boală. Fostul fundaș al Generației de Aur a avut simptome și a fost internat la spital. „Baciul” dă asigurări că și-a luat toată măsurile de protecție și nu înțelege cum de a ajuns să se îmbolnăvească de COVID-19. Gică Popescu, despre perioada în care a fost bolnav de COVID-19 „Avusesem anumite simptome, m-a durut capul, iar când am mers la medic m-a diagnosticat și cu pneumonie. Am stat în spital, iar acum sunt negativ! Chiar mă intrigă. Eu am făcut tot posibilul să mă protejez! M-am dezinfectat, am purtat mască. Uite că dacă lași o oră garda jos, o pățești. Important e că sunt bine, la fel și cei dragi”, a spus Gică Popescu, potrivit Impact.ro. Fostul mare jucător a fost internat timp de 10 zile și a primit tratament cu Remdesivir, unul dintre medicamentele care și-au dovedit eficiența în combaterea COVID-19. Gică Popescu se aliază cu Dan Petrescu și cere VAR în Liga 1: „Am scăpa de toate discuțiile!” Viitorul a scos o remiză cu CFR Cluj, iar Gică Popescu a pus tunurile pe oficialii fotbalului românesc. Președintele constănțenilor cere introducerea sistemului VAR în Liga 1. Și Dan Petrescu a izbucnit la adresa arbitrului Marcel Bîrsan. Viitorul și CFR Cluj au termiat la egalitate, 1-1, iar Marcel Bîrsan a nemulțumit ambele tabere. Gică Popescu spune că este nevoie urgentă de introducerea sistemului VAR. „A mai fost o fază cu De Nooijer. Să îl lăsăm pe domnul Crăciunescu să se pronunțe. Eu cred că e un rezultat echitabil. Am încercat să conservăm rezultatul. Am fost egalați și puteam să și pierdem. CFR e o echipă cu experiență. Aceasta a fost modalitatea lor de lucru. Am încercat și noi să punem mai multe probleme. Jucam acasă. Ne-am așteptat la mai mult curaj. (…)