Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat. Un angajat care prestează 41 de ore de muncă pe săptămână va primi un salariu de aproape 3.800 de euro pe lună

Elvețienii, unii dintre europenii cu cel mai ridicat nivel de trăi, vor avea o viață și mai bună. Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat care va fi de acum de 3.800 de euro pe lună. Adică dublu față de țări ca Germania sau Franța și de aproape 7 ori față de salariul minim de la noi.

Cu aproape 60% din voturi, locuitorii din cantonul Geneva au aprobat creșterea salariului minim la 23 de franci elvețieni pe oră, adică aproape 22 de euro. Asta înseamnă că un angajat care prestează 41 de ore de muncă pe săptămână va lua acasă la sfârșitul lunii 4.086 de franci elvețieni, adică aproape 3.800 de euro. Așa cum au arătat-o și rezultatele votului cei mai mulți sunt de acord cu măsura.

Vestea bună pentru angajați nu este la fel de bună pentru angajatori, mai ales în această perioadă în care multe activități au fost reduse și implicit și încasările.

Creșterea salariului minim va fi resimțită de peste 30.000 de angajați din Geneva. Este al treilea canton elvețian care decide creșterea venitului minim garantat după decizii similare luate în Jura și Neuchâtel unde niciun angajat nu poate fi plătit pentru ora de muncă cu mai puțin de 20 de franci elvețieni, adică 17 euro.

Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.