Ministrul Apărării Naționale se află de astăzi până duminică în vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la invitația secretarului american al Apărării, Mark T. Esper.
Ministrul va avea o serie de întâlniri cu înalți oficiali ai Departamentului Apărării SUA.
„Vom avea mai multe întâlniri la Washington, D.C. cu înalți oficiali americani în care vom aborda preocupările noastre legate de evoluțiile din domeniul securității în regiunea Mării Negre, și, în context, necesitatea unei abordări coerente și consistente a posturii de apărare și descurajare în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice„, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat transmis de MApN.
„Vom reafirma angajamentul României de a continua pe direcția dezvoltării capacității sale de apărare prin programe de instruire și de înzestrare cu sisteme de armament și echipamente performante și vom discuta despre modalitățile de consolidare a Parteneriatului strategic cu SUA„, a adăugat el.
Ministrul Apărării Naționale este însoțit în vizita oficială de șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, și de Simona Cojocaru, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.