Suporterii lui Dinamo cred că Pablo Cortacero încearcă să tragă de timp pentru a masca incapacitatea de plată a noii conduceri din Ștefan cel Mare. Reacția fanilor din programul DDB vine după ce spaniolul a promis într-un interviu din ProSport că va prezenta o scrisoare de garanție bancară de 19 milioane de euro. ProSport a anunțat în exclusivitate că Dinamo este urmărită de perspectiva falimentului din cauza promisiunilor deșarte ale lui Pablo Cortacero. Spaniolul a rămas fără ajutorul fondului de investiții pe care se baza, dar spune că informațiile dezvăluite de ProSport sunt false. Fanii-finanțatori din DDB au postat un comunicat prin care își exprimă îndoiala asupra celor declarate de Pablo Cortacero. Mai mult, fanii prezintă opinia unui avocat, care susține că garanția bancară de care vorbește spaniolul este un nonsens si din punct de vedere juridic, si din punct de vedere comercial. Pablo Cortacero, o nouă minciună! Nu a virat nici marți banii promiși pentru salarii „SCRISOAREA DE GARANȚIE BANCARĂ Aveți dreptul să știți adevărul și noi avem obligația să vi-l spunem. Nu căutăm să decredibilizăm pe nimeni, dar la suporteri trebuie să ajungă informația corectă. Avem încredere în discernământul dinamoviștilor care vor cântări toate informațiile apărute, le vor pune cap la cap și își vor forma o părere cât mai apropiată de realitate. Să nu înțelegeți că nu ne dorim o rezolvare și o deblocare a situației financiare. Toți dinamoviștii își doresc acest lucru. În același timp trebuie să fim realiști și să trecem toate informațiile prin filtrul rațiunii. Ce bine ar fi să apară banii și noii proprietari ai clubului să facă o mărire de capital de 10 milioane de euro! Suntem primii care vom recunoaște că n-am avut încredere totală, încredere oarbă în promisiunile lor. Asta ar fi ultima problemă. Astăzi erau așteptați niște bani pentru salariile (…)