Imagini revoltătoare surprinse în curtea Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Mai mulţi pacienți suspecți de COVID așteaptă ore întregi pe scaune sau în picioare, lângă corturile de triaj, pentru a se elibera un loc în salon ca să primească tratament.
Pacienţii au fost consultaţi şi li s-au făcut analize de sânge şi ecografii, însă li s-a spus că în spital nu sunt locuri disponibile.
Prefectul judetului susține, însă, că sunt disponibile 10 corturi care ar fi putut fi puse la dispoziţia spitalului, însă conducerea unităţii sanitare nu a solicitat acest lucru.
După ce imaginile au fost făcute publice, directorul spitalului din Piatra Neamţ si-a dat demisia. Acesta a explicat situaţia prin numărul mare de pacienţi cu COVID şi capacitatea redusă a spitalului.