„Vreau să îmi exprim solidaritatea faţă de populaţiile lovite de incendiile care devastează numeroase regiuni ale lumii, ca şi faţă de voluntarii şi pompierii care îşi riscă vieţile pentru a stinge flăcările”, a declarat Suveranul Pontif la finalul rugăciunii sale duminicale, „Angelus”.
„Mă gândesc la coasta occidentală a Statelor Unite, în special la California, şi mă gândesc de asemenea la regiunile centrale ale Americii de Sud (…), la Paraguay, la Argentina”, a continuat Papa Francisc, care este de origine argentiniană.
„Multe incendii sunt cauzate de seceta persistentă, dar nu lipsesc nici cele provocate de către oameni”, a denunţat liderul de la Vatican.
[wpcc-iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/yfpGD_g1JAw” frameborder=”0″]
„Fie ca Domnul să îi sprijine pe cei care suferă de pe urma consecinţelor acestor catastrofe şi să ne atragă atenţia către apărarea Creaţiei”, a concluzionat Papa Francisc. El a reluat astfel una dintre temele sale favorite – protecţia mediului înconjurător.
„Pământul trebuie lucrat, îngrijit, cultivat şi protejat. Nu mai putem continua să îl stoarcem ca pe o portocală”, a declarat Suveranul Pontif în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un mesaj publicat pe platforma de conferinţe TED, o reţea specializată în difuzarea de idei cu impact global.
Sursa: Agerpres