Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Premierul despre cazul fostului președinte de la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor: Nu am avut informația legată de falsul în privința diplomei

Publicat: 10 octombrie 2020

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că nu avea informaţii referitoare la diplomele false ale fostului preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi că au fost aplicate toate procedurile de evaluare a candidaturii.

„Ieri am avut demisia pe masă. Am solicitat Ministerului Finanţelor demisia pe masă. Şi-a dat demisia, el nu mai este preşedinte. (…) Era într-o funcţie publică. Nu cunosc detaliile, vă mărturisesc că nu am urmărit cu foarte mare atenţie. A fost evaluată această numire, am aplicat toate procedurile de evaluare a candidaturii. Nu am avut această informaţie legată de falsul în privinţa diplomei. Şi am înţeles că e vorba de toate diplomele”, a precizat premierul la finalul unei vizite efectuate la DSP Bucureşti, citat de Agerpres.

Sâmbătă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au efectuat o percheziţie în municipiul Râmnicu Vâlcea, la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, a informat Poliţia Română.

Mass-media a relatat că funcţionarul public de rang înalt este Laurenţiu Baranga – preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Baranga fusese numit printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial pe 4 septembrie 2020, pentru o perioadă de patru ani.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.