Președintele Klaus Iohannis, de acord ca fondurile europene să fie condiționate de respectarea statului de drept

Raportul Comisiei Europene este apreciat de președintele României că fiind mai bun decât MCV, prin care România e monitorizată la capitolul „justiție” din 2007, de când a fost admisă în Uniune.

Raportul Comisiei Europene este apreciat de președintele României că fiind mai bun decât MCV, prin care România e monitorizată la capitolul „justiție” din 2007, de când a fost admisă în Uniune.

Klaus Iohannis consideră că documentul dat publicității miercuri este obiectiv.

„Este primul raport care analizează situația statului de drept, libertatea presei, și așa mai departe, în toate statele membre ale Uniunii Europene. România susține de multă vreme că de așa ceva avem nevoie, în locul MCV, care discriminează într-un fel România și Bulgaria. Deci, este foarte bine că avem acest raport. Este foarte bine că în acest raport lucrurile sunt spuse așa cum le vedem și noi. De exemplu, legile justiției, statul de drept – se spune clar: în perioada 2017-2019, evoluția a fost foarte problematică. În 2020, Guvernul în funcțiune încearcă să revalideze, să repornească procesul pentru a echilibra ce s-a greșit. Deci, lucrurile sunt foarte bune. În aceeași măsură, se reiau unele chestiuni care au apărut și în rapoartele MCV și toate aceste lucruri se vor reflecta în proiectele care vor fi prezentate chiar în această seară de ministrul Justiției”, a anunțat președintele miercuri seară, într-o conferință de presă desfășurată la Palatul Cotroceni.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu: Modificarea legilor justiției, în dezbatere publică până pe 31 martie 2021. Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, printre propuneri

Șeful statului este de acord ca fondurile europene să ajungă doar la țările în care nu se încalcă statul de drept.

„Suntem de acord și eu am fost explicit de acord cu condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept. În România, suntem hotărâți, și eu, și guvernul, și partidele democratice, să facem în așa fel încât statul de drept să fie respectat foarte bine, să ajungem exemplu de urmat pentru alții. Deci, da, sunt de acord ca fondurile europene să fie condiționate de respectarea statului de drept”, a conchis Klaus Iohannis.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.