Cu multele alegeri care vin, instituțiilor media pro-Kremlin nu le e deloc ușor.
Să începem cu Moldova. Potrivit media pro-Kremlin , Statele Unite ar pregăti opoziția pentru proteste în masă, sau chiar o revoluție colorată. De ce ar face Statele Unite un asemenea lucru? Pentru că Moldova ar juca vezi Doamne un rol strategic în politica americană de izolare a Rusiei.
În timp ce instituțiile media pro-Kremlin au fost atente la țintele lor obișnuite, cum ar fi Nagorno-Karabakh, vaccinul Covid, Belarus și Ucraina, ele aruncă un ochi și la alegerile americane.
Unul din aceste exemple citează un presupus articol din The Guardian care pretinde că aproximatov 60 la sută din cetățenii din nouă state competitive nu și-ar fi primit buletinele care să voteze prin poștă, și că OSCE pune sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor. În realitate, povestea cu cele 60 de procente e fabricată complet, la fel ca și aceea cu OSCE atacînd legitimitatea alegerilor americane din 2020.
Dar asta nu e ceva nou și nici șocant. Am dovedit în mod repetat că media pro-Kremlin nu face parte din industria de știri, ci din aceea a dezinformării.
Iar dezinformarea este o artă. Din când în când, creatori talentați de dezinformare vin cu cîte o adevărată perlă. Iar când un adevărat amator de dezinformare găsește acea perlă, o așează cu grijă pe o pernă de catifea, și o desface încet, pentru a savura compoziția pusă laolaltă cu atîta pasiune și grijă.
În următorul exemplu această pasiune e pusă la lucru pentru a sfîșia complet anchetarea în profunzime a cazului Skripal și pentru a ridiculiza atacul împotriva opozantului rus Alexei Navalnîi.
Paralela dintre cazul Noviciok Navalnîi german și cazul Noviciok Skripal britanic e clară: amândouă sînt fake. […]
Baza de date EUvsDisinformation conține mai mult de 227 de scenarii legate de otrăvirea lui Skripal iar acest citat (…)