Șefii Rapidului, puși la zid după „falimentul” cu FC U Craiova: „Azi mi-a fost rușine!” Florin Manea anunță dezastrul pentru giuleșteni

Rapidul a pierdut lamentabil cu FC U Craiova, 0-5, iar Florin Manea anunță zile negre pentru echipa condusă de Adrian Iencsi. A fost scandal la Severin. Fanii olteni i-au atacat pe jandarmi cu torțe. Nici în Giulești nu este liniște, chiar dacă echipa își păstrează locul 2 din clasament. Suporterii cer demisia lui Adi Iencsi, după ce echipa a pierdut lamentabil în fața oltenilor. Florin Manea anunță dezastrul pentru giuleșteni și îi pune la zid pe șefii Rapidului Fost oficial al Rapidului, Florin Manea i-a criticat dur pe cei care conduc acum clubul. „În momentul în care se ocupă oameni care nu se pricep, se întâmplă treaba asta. Echipa a fost condamnată anul trecut, dar nu se compară cu ce se întâmplă acum. Îmi pare rău de Iencsi. El a menținut punctele astea, că suntem pe locul 2, dar echipa e mult sub cea de anul trecut. Și transferurile sunt dezastruoase. Compari Mallo, Bonin, cu ce se întâmplă acum? Scuză-mă. Nu am luat niciodată 5-0, noi am avut probleme cu echipele din subsol. Am bătut UTA de două ori, am bătut Petrolul, celor de la Mioveni le-am dat 5-1, pe Pitești i-am bătut la ei. Asta denota că am avut o echipă puternică. Problema era că nu am avut constanță. Azi mi-a fost rușine. Nu avem niciun tampon, nimic. Sunt Adi Ianci și doi oameni din conducere. Unul din ei provine din avocat și altul dintr-o corporație. E greu să convingi pe cineva să vină, cu numele, iar altcineva să facă totul în spatele lui. Mi s-a întâmplat mie anul trecut. Deci în doi ani, cât am stat eu la Rapid, s-au făcut 32 de transferuri. Eu am făcut șase. Restul, majoritatea patronul, antrenorul. Dar majoritatea le-a făcut patronul, vreo 14 sau 15. Eu m-am opus la foarte multe, dar am primit răspunsul: «sunt banii mei, fac ce vreau cu ei». Gata, tată, fă ce vrei cu ei! Sunt ai tăi, dar după aia nu ne certa pe noi. Acum eu sunt de vină, cu Pancu, că (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.