Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Ungaria prelungește cu o lună restricțiile privind intrarea în țară

Publicat: 01 octombrie 2020

Ungaria a prelungit cu o lună, până la sfârşitul lui octombrie, măsurile restrictive privind accesul în ţară introduse de la 1 septembrie, a anunțat şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de agenţiile MTI şi EFE.

Rămâne astfel interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase.

Sunt exceptaţi şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate trebuie să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măştile au devenit obligatorii în transportul public şi în spaţiile închise. Nepurtarea lor este sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro. Cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23.00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi în căminele de bătrâni. 

În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost confirmate 848 de noi cazuri de COVID-19, în timp ce bilanţul deceselor asociate noului coronavirus de la începutul epidemiei a ajuns la un total de 781.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.