Valul de bolnavi înregistrat în ultimele zile provoacă situații absurde! La Spitalul Județean Neamț, suspecții de coronavirus sunt ținuți afară, pe scaune, în frig. Oamenii erau nevoiți să meargă pe rând în corturile de triaj, pentru că în saloane nu mai erau locuri. Directorul spitalului a demisionat miercuri seară, după apariția imaginilor surprinse în curtea instituției.
Potrivit cadrelor medicale, mulți dintre pacienții din curte ar fi fost deja consultați, însă din cauza avalanșei de internări din ultima perioadă, locurile din saloane erau ocupate.
Prefectul județului i-a cerut demisia directorului unității medicale, lucru care s-a și întâmplat câteva ore mai târziu. Silviu Verzea preluase conducerea spitalului din Piatra Neamț de doar câteva luni.
Directorul demisionar are o explicație pentru supraaglomerarea spitalului.
Dr. Silviu Verzea, fost director al Spitalului județean de urgență Neamț: „Acele containere folosite pentru staționarea temporară a pacienților, după fiecare pacient trebuie dezinfectate corespunzător. (…) În spital nu exista practic loc de cazare pentru cei care veneau la UPU„.
Prefectul de Neamţ a mai declarat că, deși ISU are 10 corturi cu încălzire care pot fi puse la dispoziţia spitalului, nimeni din conducerea unităţii sanitare nu a solicitat acest lucru.