Răzvan Dâlbea poate fi considerat „Zlatan Ibrahimovic al României”. La 39 de ani, mijlocașul lui Hermannstadt este cel mai vârstnic jucător din Liga 1. Luni, atât Dâlbea, cât și Ibrahimovic au fost pe teren. Dacă Răzvan a pierdut clar cu FCSB, scor 0-5, Zlatan a reușit o dublă, iar AC Milan a fost aproape să o bată pe AS Roma, la revenirea lui Ciprian Tătărușanu în Serie A. Răzvan Dâlbea a acordat un interviu special pentru ProSport, în care recunoaște că nu se poate compara din niciun punct de vedere cu Ibrahimovic. Mijlocașul revine apoi cu un telefon și ne transmite zâmbind: „Amândoi am făcut judo. Eu am practicat acest sport timp de 3 ani (n.n. râde)”. Zlatan are centura neagră la taekwondo. Răzvan Dâlbea, Ibrahimovic al României: „Sunt fan Messi și Barcelona!” Răzvan Dâlbea a devenit cu adevărat cunoscut la Alba Iulia, alături de care a jucat în Liga 1, reușind goluri spectaculoase cu șuturi de la distanță. În 2016 a revenit la Sibiu, la Hermannstadt, alături de care a promovat în Liga 1, iar în 2018 a prins o finală de Cupa României, deși sibienii erau în Liga 2. Pe Arena Națională, cu Dâlbea în teren, Hermannstadt a pierdut în fața Craiovei lui Mangia, scor 0-2. La 39 de ani, vârstă pe care o are și Zlatan Ibrahimovic, Răzvan Dâlbea continuă să fie un jucător important în Liga 1. „Fotbalul a fost o pasiune pentru mine din copilărie! Acum, la 39 de ani, poate e chiar mai mare. E foarte posibil să mă retrag la finalul acestui sezon, de trei ani am luat-o doar pas cu pas. Am făcut și cursurile de antrenor, însă îmi place și partea de management, sunt cursant acum. Vreau să mă dezvolt din toate punctele de vedere”, este ambiția mijlocașului. „La 31-32 de ani, am avut o ofertă interesantă din Austria, de la Altach. Erau pe primul loc în liga a doua, iar apoi mi se pare că au ajuns imediat și în cupele europene. La 29 de ani, am fost (…)