Probleme mari pentru Ajax înaintea duelului cu Midtjylland, din grupele Ligii Campionilor! Nu mai puțin de 11 jucători au aflat că sunt infectați cu COVID-19. Prin urmare, Ajax a deplasat în Danemarca un lot format din doar 17 jucători, după ce a pierdut mulți oameni de bază, în urma infectării cu noul coronavirus, virus care n-a ocolit-o nici pe Simona Halep. Midtjylland și Ajax se vor întâlni marți, de la ora 22:00, într-o zi în care marele derby în Liga Campionilor se joacă în Spania, între Real Madrid și Inter. Ajax, lovită în plin de coronavirus! 11 jucători au COVID-19 Ajax, care recent a bătut-o cu 13-0 pe Venlo, nu se va baza cu Midtjylland pe nu mai puțin de 11 jucători, printre jucătorii care sunt infectați cu COVID-19 fiind și nume foarte importante, precum Dusan Tadic și portarul Andre Onana. De altfel, Tadic a marcat unul dintre golurile lui Ajax cu Atalanta, săptămâna trecută. Olandezii au condus cu 2-0 în a doua etapă a grupelor Ligii Campionilor, dar italienii au revenit după dubla lui Zapata și au obținut un punct: 2-2. „Ajax a călătorit cu 17 jucători în Danemarca pentru duelul cu Midtjylland, Kjell Scherpen și Brian Brobbey, printre alții, vor fi prezenți”, a anunțat Ajax, pe site-ul oficial. Ajax poate spera la o victorie în Denemarca chiar și în aceste condiții grele: Midtjylland este pe ultimul loc, cu două înfrângeri din tot atâtea meciuri. Din grupa lui Ajax mai face parte și Liverpool, liderul grupei D după primele două etape. Campioana Angliei joacă pe terenul celor de la Atalanta. În campionatul Olandei, Ajax este pe primul loc, cu 18 puncte după primele șapte etape, la egalitate cu Vitesse. The post Ajax, decimată de coronavirus înaintea meciului din Liga Campionilor! O echipă întreagă are COVID-19 appeared first on (…)