Gabi Tamaș, actual stoper, în Liga 2, la Universitatea Cluj, a lansat acuzații grave la adresa conducerii lui CFR Cluj, după ce, în 2013, a fost dat afară de la club, după numai o săptămână de la semnarea contractului. Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, la acel moment, dezminte total declarațiile lui Gabi Tamaș. Gabi Tamaș a declarat, recent, că, conform contractului, trebuia să primească o sumă de bani la semnătură. Însă, pentru a nu mai achita suma respectivă, oficialii lui CFR Cluj ar fi invocat anumite probleme din viața extrasportivă a jucătorului și, astfel, au reziliat contractul cu acesta. În prezent, Gabi Tamaș evoluează pentru Universitatea Cluj, după ce a fost transferat, în vara acestui an, liber de contract, de la Astra Giurgiu. Iuliu Mureșan, replică pentru Gabi Tamaș Fostul oficial de la CFR Cluj susține că motivul pentru care l-a dat afară pe Gabi Tamaș a fost reprezentat de abaterile disciplinare. Mai exact, Gabi Tamaș a fost cu fotbalistul Florin Costea într-un club de manele, unde au făcut scandal. Deși a fost nevoit să-i rezilieze contractul, Iuliu Mureșan spune că îl apreciază pe Gabi Tamaș, ca om și ca fotbalist. „Nu, nu este adevărat. Este total fals. Când a venit Gabi Tamaș, neavând încredere că se debarasează de niște obiceiuri, deși mie îmi place de Gabi Tamaș și-l respect, am semnat contractul cu el, dar și o reziliere, în cazul în care se vor repeta niște abateri pe care le-a făcut înainte prin alte părți. După o săptămână, le-a repetat și am pus data pe contract și asta a fost. Am declarat eu: «A venit, a băut, a plecat». A fost cu Costea (n.r. Florin Costea) la un club de manele și nu știu ce a făcut dimineață și așa mai departe. El a semnat două contrate contractul și rezilierea pentru că nu am avut încrede. Îmi pare rău, pentru că e băiat bun și eu chiar îl respect, dar asta a fost. Mi-a (…)